Administrație

După Juke Box și Bregovic, la Târgu Mureș cântă VOLTAJ

După evenimentele din 1 mai, organizate la Complexul de agrement şi sport „Mureşul” și în Cetatea Medievală, mâine se redeschide Platoul Cornești.

În ciuda vremii ploioase, prima zi a lunii mai a marcat deschiderea sezonului estival în Complexul de agrement şi sport „Mureşul” din Târgu Mureș, ocazie cu care, conform comunicatului transmis de Primăria municipiului, „în buna tradiţie încetăţenită încă de anul trecut, participanţilor la eveniment li s-au oferit, în prezenţa trupei „Juke Box”, tradiţionalii mici şi fripturi la grătar, precum şi ocazia de a se întreţine, cordial şi prieteneşte, cu edilii oraşului”

În seara aceleiaşi zile, de la ora 18.00, în Cetatea Medievală a susținut un concert Goran Bregovic.

Un eveniment similar va avea loc sâmbătă, 4 mai 2019, de la ora 18.00, la Platoul Corneşti, unde trupa „Voltaj” va susţine un recital care marchează debutul sezonului de vară și în acest complex de agrement.

The post După Juke Box și Bregovic, la Târgu Mureș cântă VOLTAJ appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: După Juke Box și Bregovic, la Târgu Mureș cântă VOLTAJ

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button