FOTOGALERIE. Am locuit împreună cu poezia, la Bistrița, timp de 4 zile și mi-a plăcut la nebunie

fotogalerie.-am-locuit-impreuna-cu-poezia,-la-bistrita,-timp-de-4-zile-si-mi-a-placut-la-nebunie

N-am fost cu poezia în relații prea cordiale până în urmă cu vreo doi ani când, întors pe meleaguri românești și începând să interacționez cu un grup de poete din Târgu Mureș și frecventând o serie faină de șase întâlniri cu poeți târgumureșeni și din țară, organizată de Revista Vatra, ceva din microbul poeziei, care mă tot pândea, s-a lipit în sfârșit de mine și a-nceput să-și facă de cap. Ulterior, am început să descopăr autori români tineri, am început să pricep mai bine ceea ce părea inițial de neînțeles (uneori, poezia nu e foarte primitoare și nici foarte limpede) și am început chiar să cunosc personal autori. Unul dintre ei, Marin Mălaicu-Hondrari – co-organizator, alături de minunanții Dan Coman și Gavril Țărmure a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița – m-a invitat să particip la ediția din acest an, ajunsă la numărul XI, și să îmi dau seama singur (pe-asta n-a menționat-o Marin) de ce e, pe bună dreptate, unul dintre cele – dacă nu chiar cel – mai importante și mai bune festivaluri de poezie din România.

Poezia e la Bistrița a adus și în acest an poeți români și străini reprezentativi, de vârste diferite, cultivând stiluri diferite, într-un cadru din care n-au lipsit muzica de calitate, invitații speciali, proiecțiile de film și multe alte evenimente.

A fost primul festival de acest gen la care am participat și, totodată, și prima mea vizită la Bistrița, deși distanța care mă separă de aceasta e de doar 90 km.

Îmi e greu să fac o retrospectivă a celor patru zile petrecute, în intervalul 11-14 iulie, fără să mă asalteze imagini, gânduri și senzații pozitive care își dispută întâietatea cu nerv și aproape cu violență. Pe lângă calitatea umană a organizatorilor, și a omniprezentei și indispensabilei Alina Pop, care cu toții m-au făcut să mă simt de-al casei, nu ca un invitat ale cărui legături încă fragile cu poezia l-au făcut să se simtă, altfel, ca un intrus pe o insulă de vis, pe lângă nivelul ireproșabil al organizării, al condiților de cazare, de masă și, bineînțeles, al spațiilor gazdă – în principal Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița și fermecătoarea terasă a localului Rapsodia – grija față de poeți și față de poezia acestora mi s-a părut remarcabilă. Prezența invitaților a coincis și cu lansarea unei antologii a festivalului, în care grupajele propuse de autori au fost însoțite și de traducere în limba engleză, iar prezentarea grafică a cărții și conținutul o recomandă drept o lectură de neocolit pentru toți cei interesați de arta poetică în varianta ei adusă la zi.

I-am auzit recitând pe Ion Mureșan, pe Teodor Dună, Robert Gabriel Elekeș (care a fost pentru mine o revelație), m-am delectat cu lectura lui Robert Șerban, am revăzut-o după mulți ani (și într-o primă lectură) pe amica mea de la București, Mina Decu, i-am ascultat cu încântare pe Victor Țvetov, care a demonstrat că în Republica Moldova poezia e la cote înalte, pe Ligia Keșișian, cu o poezie când dramatică, când de o senzualitate reținută, pe ibericul cu rădăcini britanice Ben Clark, și pe foarte tânăra Andrada Strugaru, care la 17 ani scrie o poezie care pe mine m-ar face invidios și la 37.

L-am ascultat pe György Dragomán, singurul prozator invitat la festival, un nume binecunoscut pe plan european și nu numai, vorbind despre mecanismele creației, despre faptul că lucrează mereu la mai multe cărți în paralel și, un lucru care mi s-a gravat în memorie, că orice prozator bun trebuie în primul rând să cunoască temeinic poezia. Judecând după calitatea cărților sale și după succesul de care se bucură, scriitorul născut la Târgu Mureș și-a făcut bine temele.

L-am ascultat pe Tudor Giurgiu vorbind despre nașterea, realizarea și călătoria filmului „Parking” în lume, după ce în seara precedentă avusese loc o proiecție la Cinematograful Dacia. Discuția moderată de Cezar Gheorghe a avut și acel strop de emoție suplimentar, datorat prezenței lui Marin Mălaicu-Hondrari, autorul romanului „Apropierea”, după care s-a făcut ecranizarea, și co-scenarist al filmului.

Ce amintiri frumoase se mai duelează-n mintea mea aflată-n prin sevraj post-festival? Concertul Adei Milea și al invitaților Anca Hanu și Bobo Burlăcianu, recitalul muzicienilor Daniela Păcurar (soprană), Claudiu Hontilă (vioară) și Lucian Dușa (pian), cărțile pe care le-am cumpărat de la standul amenajat în curtea Sinagogii, rulota Poetry Van, în care poeții scriau versuri personalizate, premiul decernat lui Ioan Es. Pop și dedicația în care m-a numit afectuos „mureșeanul de la miezul nopții”, autografele primite de la alți poeți, discuțiile stropite cu cafea, apă și vin de la prânz și, mai ales, de la cină, serile care aș fi vrut să nu se termine, felul în care am trișat puțin poezia în favoarea semifinalelor masculine ale Turneului Wimbledon și, mai ales, victoria Simonei Halep, care a fost apoi invocată cu admirație și pe scena Sinagogii, între lecturi.

Mi-a plăcut ploaia care s-a ținut departe de noi și prezentarea revistei ieșene Alecart, ai cărei coordonatori, profesorii Nicoleta și Emil Munteanu mi-au reanimat încrederea că mai există profesori de literatură română care deschid mințile elevilor săi, îi învață cum să fie niște cititori buni și, de ce nu, cum să devină scriitori autoexigenți. Nicoleta și Emil Munteanu oferă un exemplu pe care aș fi extrem de încântat să-l văd preluat și de alți profesori din țară.

M-am bucurat să văd că există încă oameni, resurse și public pentru a susține demersuri de restaurare a lucidității critice, a bunului simț și a actului cultural ca normalitate într-o țară în care prostia, interesul personal și ignoranța par a guverna în regim despotic. M-am bucurat că m-am îmbogățit în cadrul festivalului atât ca om, cât și ca cititor și ca funcționar al cuvintelor.

Pe de altă parte, deși Festivalul Poezia e la Bistrița nu mi-a dat un răspuns concludent la întrebarea „Și ce naiba e, de fapt, poezia?”, m-a făcut să înțeleg și să simt că e ceva extrem de mișto. Și cred că, până la urmă, asta e suficient.





















Post-ul FOTOGALERIE. Am locuit împreună cu poezia, la Bistrița, timp de 4 zile și mi-a plăcut la nebunie apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTOGALERIE. Am locuit împreună cu poezia, la Bistrița, timp de 4 zile și mi-a plăcut la nebunie

Credit autor: Andrei Vornicu.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.