Cultură

Toplița, loc încărcat de frumos „La Alei”

Toplița, alături de Reghin, este cel de-al doilea municipiu care onorează cu prezența Festivalul Văii Mureșului Superior de „La Alei”, prilej cu care își prezintă atât oferta culturală cât și cea turistică, una deloc de neglijat având în vedere frumusețile existente în această parte a Munților Călimani. Și în cest an, casa municipiului Toplița a fost bine reprezentată la Festivalul Văii Mureșului grație implicării mai multor instituții de cultură toplițene și a Centrului de Informare  Turistică Toplița.„Municipiul Toplița participă, prin Casa de Cultură Toplița, Centrul Social „Călimănel”, Asociația  „A fi altfel”   și Centru de Informare Turistică”,  la cea de a XV-a ediție a Festivalului Văii Mureșului . În cadrul casei alegorice avem câteva expoziții, parte din proiectele  care au fost finanțate, fie de către Consiliul Județean, fie de alte instituții  cum ar fi colecția de fotografie veche intitulată „Fotografia veche- Antidot la uitare”.  Sunt imagini care redau portrete,ocupații și  obiceiuri din zona Călimănel . De asemenea, în interiorul casei avem expuse icoane, care fac obiectul unei expoziții de icoane pe sticlă executate de copii, parte dintr-un proiect al Asociației „A fi altfel” din Călimănel.  În cadrul acestui proiect, timp de o săptămână, copii au stat într-o tabără și au lucrat aceste icoane pe sticlă în stil tradițional românesc îndrumați de artistul plastic reghinean Marcel Naste”, ne-a declarat Gabriela Hosszu, coordonatorul Centrului de Informare Turistică Toplița. În cadrul casei alegorice a municipiului Toplița, la loc de cinste au fost personalitățile care au marcat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, reliefate în cadrul expoziției  „Personalități covăsnene și harghitene  ale Marii Unirii”. „În cadrul casei avem câteva  exponate  care prezintă personalitățile harghitene ale Marii Uniri, printre care Miron Cristea, primul Patriarh al României Mari, episcopul Emilian Antal și Octavian Codru Tăslăuanu, care nu este toplițean , este din Bilbor și care a fost reprezentativ pentru zona noastră”, a spus   Gabriela Hosszu.

Oferta toplițeană la festival a fost completată de o serie de obiecte din lemn realizate de copii din cadrul Centrului Centrul de Sculptură din cadrul Casei de Cultură Toplița. „În parte din față a casei Toplița avem expuse câteva din lucrările realizate în cadrul Centrul de Sculptură din cadrul Casei de Cultură Toplița, alături de exponatele profesorului  Kovacs Laszlo. Ele  fac obiectul unei inedite expoziții de sculptură și pirogravură în lemn, lucrări făcute de copii. Oferta municipiului Toplița pentru ediția din acest an a festivalului a fost completată cu artiștii toplițeni care au urcat pe scenă, solista Livia Harpa, Grupul „Flori toplițene” și Ansamblul de Dansuri al Centrului Cultural Toplița”, a menționat Gabriela Hosszu.

Post-ul Toplița, loc încărcat de frumos „La Alei” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Toplița, loc încărcat de frumos „La Alei”

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button