CRITICĂ GASTRONOMICĂ. Mai ții minte cum scotea John Wayne pistoalele în western-urile anilor ’70? Deadly (mortal). Dacă înainte de Portugalia (pentru că, în pofida credinței că nu poate fi așa, există viață și după ce te-ntorci din Portugalia) mi-ai fi spus că există o rețetă gastronomică ce cuprinde porc, lămâie și vongole (scoici – Chamelea Gallina, pentru numeroșii vorbitori de latină) și care, culmea!, mai poate să-ți și placă de să te dai cu capul de masă și să-ți domolești revoluția papilelor gustative doar la al doilea pahar de rubiniu de Capacho, aia făceam: te-mpușcam cu gestul acoperitului domn Wayne. Deadly.
Servirea, zicem și de ea, nu? E ca și cum te-ar servi bunica: familiar, cald, cu zâmbetul pe buze, dar nu cu unul comercial, ci cu unul real. Cred că cel mai tânăr angajat (în afară de fiul lui Fernando) e ieșit la pensie de vreo 10 ani, dar tinerețea nu se măsoară-n numărul înscris în buletin, ci în modul în care trăiești. Și oamenii ăia trăiesc, o fac intens și pasional și priceput.
Hrana: am început c-un antreu sec – măsline verzi, cremă de pește, unt și cremă de cașcaval -, apoi am continuat c-o porțiune lichidă – ciorbă de pește (v-am zis că eram rupți, da rupți de tot!, de foame) -, c-un Porc with clems portuguese (nu-mi rup limba-n lusitană, adică porc cu scoici, rețetă 100% portugheză) ș-am încheiat festinul (în pofida opoziției mele, care s-a dovedit inutilă) cu o budincă cu miere, totul stropit, ziceam la-nceput, cu un rubiniu de Capacho.
Să dăm și niște note, civilizat, regulamentar, ca-n orice critică gastronomică (calificativele sunt pe o scară de la 1 la 5):
● Ambient: 4,5
● Curățenie: 4,5
● Servire: 5
● Mâncare: 5
● Plating: 4
● Raport calitate-preț: 5
NOTA FINALĂ: ★★★★★ (4,66)
Concluzia: dacă te rătăcești vreodată prin Alvor și ți-e foame de-ți crapă irișii-n două, nu pierde vremea bântuind, du-te la Capacho și spune-i lui Fernando că ești din România (am avut grijă să ne aprecieze măcar jumătate din cât am făcut-o noi).
Practic… poftă bună
Restaurantul Capacho e în Alvor (Portugalia), pe Rue Dom Sancho I, nr. 4.
Cătălin VISCHI
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CLIENT SUB ACOPERIRE – La Capacho, în regatul uluitorului señor Fernando: 5 stele
Credit autor: admin.