Economie

Peste 90% dintre mureșeni au depus la termen declarația unică

Este vorba de peste 23.000 de contribuabili care, până la finele lunii trecute, au depus online sau direct la ghișee declarația unică.
Numărul celor care au depus documentul online a crescut cu 50% față de 2018. Funcționarii așteaptă acum declarațiile trimise prin poștă de contribuabili.
Cei care au depășit termenul limită, ar putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș șefa Serviciului Asistență Contribuabili din cadrul Administrației Financiare Mureș, Daniela Robu:

Anul trecut au depus în format de hârtie 73% dintre cei care aveau obligația să depună iar anul acesta doar 25% din persoanele care aveau obligația să depună, au depus în format hârtie. Până în 31 iulie au depus aproximativ 93% din contribuabilii care aveau obligația să depună ceea ce înseamnă un număr de 23.600.

Declarația unică înglobează 7 declarații vechi care se depuneau la diferite termene, acesta fiind al doilea an de funcționare a sistemului care reduce semnificativ birocrația atât pentru contribuabil cât și pentru Fisc.
Anul acesta, fiecare primărie din județ a pus la dispoziția contribuabililor calculatoare pentru completarea online a declarației, pe lângă cele 7 calculatoare de la Serviciul de Asistență Contribuabili din cadrul Administrației Financiare din Târgu-Mureș
Revine șefa serviciului, Daniela Robu:

Prin declarația unică s-a instituit un sistem de autoimpunere efectuat de contribuabil, în sensul că organul fiscal nu mai emite decizii de impunere. Fiecare persoană care obține venituri își depune declarația unică și prin aceasta își stabilește impozitele și contribuțiile sociale pe care le datorează. Totodată prin declarația unică s-a simplificat modul de plată în sensul că nu mai există acele plăți anticipate care până în 2018 existau în baza deciziilor de impunere comunicate de Fisc.

Conform legii, au datoria să depună declarații unice persoanele fizice autorizate, liber profesioniștii, cei care obțin venituri din chirii, din drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv cei care nu obțin venituri și doresc să se asigure în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Cristina Bulbescu

The post Peste 90% dintre mureșeni au depus la termen declarația unică appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 90% dintre mureșeni au depus la termen declarația unică

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button