EditorialRomania in primul rand

E TIMPUL! Dacă vrei ca Târgu Mureșul să arate ca Oradea, Clujul, Aradul sau Timișoara, HAI LA VOT!

Târgu Mureșul a rămas în urma celor mai multe orașe din Transilvania și a pierdut startul în competiția cu acestea. Avantajele indiscutabile pe care le avem la dispoziție au fost ignorate și pare că ne aflăm într-o stare de neputință, în care asistăm pasiv la o scufundare în propriile temeri.

Târgumureșenii au rămas fără Centură, cu o Autostradă de 6 minute, fără parcare la Spital, fără Spital Regional și tot cu un trafic infernal în oraș

Dacă duminică stați acasă, prăpastia dintre Mureș și celelalte județe din Transilvania se va adânci și mai mult.

Primul drum pe care PNL Mureș îl va face, imediat după ce vom câștiga alegerile, va fi la Bruxelles. Vom duce mapa cu proiectul PNL pentru județul Mureș pe masa viitorului Președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber.

Toate întâlnirile pe care le-am avut în ultimele 60 de zile, fie că vorbim de Zona Câmpiei, de Văile Mureșului sau Gurghiului, de Văile Târnavelor sau a Nirajului m-au convins pe mine și pe colegii mei liberali, că a venit timpul județului Mureș.

Ca să ne fixăm ceasul la ora Europei, HAI LA VOT! Da pentru PNL și de două ori DA la REFERENDUM!

 

Comandat de Partidul Național Liberal – PNL, cod unic mandatar financiar: 41190007

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button