Învățământ

Delegație UMFST în Finlanda

O delegație a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, formată din șef de lucrări dr. Anca Cârje, de la Disciplina de Chimie Analitică și Analiza Medicamentului din cadrul Facultății de Farmacie, și Nicoleta Suciu, de la Departamentul de Proiecte Europene și de Cercetare al Universității, a participat, în perioada 24 – 27 septembrie, la Conferința și Expoziția Anuală EAIE (European Association for International Education), care s-a desfășurat la Helsinki (Finlanda).

Potrivit Blogului UMFST Târgu-Mureș, conferința și expoziția anuală EAIE reprezintă cea mai importantă reuniune din Europa în domeniul internaționalizării educației și a doua la nivel global, iar din perspectiva delegației UMFST Târgu-Mureș, ”principalele obiective ale participării au fost reprezentate de creșterea vizibilității Universității noastre și de prezentare a ofertei educaționale.”

(Redacţia)

Post-ul Delegație UMFST în Finlanda apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Delegație UMFST în Finlanda

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button