Învățământ

Școala profesională în sistem dual, alternativa educațională de succes

Școala Profesională Germană din Alba Iulia și-a deschis din nou porțile tinerilor absolvenți de gimnaziu care doresc să obțină o calificare profesională în timpul studiilor liceale!

 

Nevoia de flexibilitate într-o economie digitală în schimbare rapidă este tot mai mare, de aceea este important ca sistemul de învățământ să se adapteze acestor schimbări. Ocupațiile curente înseamnă mai mult decât exersarea unei profesii și necesită formarea de competențe mult mai largi.

Datorită parteneriatului strâns cu autoritățile din județul Alba, Star Transmission și Star Assembly sunt parteneri și susținători ai sistemului dual. Star Transmission și Star Assembly oferă un program de învățământ dual după modelul german, care își propune să ofere tinerilor din regiunea Alba o perspectivă bună a carierei și, în același timp, să asigure generația viitoare de talente ale celor două companii.

Tinerii sunt atrași de avantajele sistemului de învățământ dual oferit de Școala Profesională Germană de la Alba Iulia, pe care îl consideră o variantă sigură și rapidă de a se angaja la finalul studiilor în unele din cele mai importante companii din zonă. Printre acestea, Star Transmission și Star Assembly derulează constant programe strategice de susținere a educației în comunitățile județului Alba.

Programa școlară îmbină perfect cunoștințele și expertiza în domeniul tehnic, cum ar fi electromecanică pentru utilaje și instalații industriale și operator CNC, precum și cursuri de limba engleză și germană. În acest sens, administrăm cu succes un centru de formare profesională atât la Cugir, cât şi la Sebeş, unde elevii au posibilitatea să pună în practică aspectele teoretice pe care le învaţă în şcoală. Cei trei ani de studiu și practică la unul din sediile celor două subsidiare Daimler în România, se finalizează cu un examen de obținere a certificatului de calificare profesională, care permite angajarea, imediat după terminarea studiilor, în România sau în orice țară a Uniunii Europene. Cei mai mulți se alătură companiei în cadrul căreia au fost pregătiți.

Iată, pe scurt, avantajele acestui tip de program educațional:

 

  • certitudinea angajării imediat după absolvire, în cadrul uneia din companiile ce susțin programul;
  • bursă lunară în valoare de 400 de lei;
  • laboratoare dotate cu echipamente moderne;
  • spații de învățare renovate și dotate cu mijloace didactice moderne;
  • focus pe componenta practică a procesului de învățare (între 70% si 80% din timpul de predare);
  • asigurarea transportului pe perioada practicii;
  • opțiunea de continuare a studiilor în învățământul liceal începând cu clasa a XI-a, pentru obținerea diplomei de bacalaureat.

 

“La o lună după ce am terminat școala, am avut posibilitatea de angajare în cadrul companiei Star Assembly. Am terminat specializarea Electromecanic pentru că am considerat că  această  meserie îmi oferă multe oportunități pe viitor. În ultimul an de studiu, mi-am desfășurat activitatea de practică în cadrul departamentului de Mentenanță, unde ulterior m-am și angajat. Cel mai mult îmi place la jobul meu că  sunt într-un proces continuu de învățare”, ne-a spus Emil Lumînar, 19 ani.

Din partea Star Assembly & Star Transmission, Cosmin Georgiu, specialist Resurse Umane, ne-a spus: “Anul acesta ne-au devenit colegi 25 de absolvenți ai Școlii Profesionale Germane. Continuăm acest parteneriat și sprijinim sistemul dual. În sediile noastre din Sebeș și Cugir, absolvenții găsesc toate condițiile necesare dezvoltării, atât profesionale cât și personale.”

Despre Star Assembly și Star Transmission

Star Assembly și Star Transmission, subsidiarele Daimler de la Sebeș și Cugir, sunt piloni cheie în rețeaua globală de producție powertrain Mercedes-Benz Cars și numără în prezent 3.000 de angajați. În cadrul Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte și transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz. La sediul Star Transmission sunt produse roţi dinţate, componente prelucrate mecanic pentru motoare, transmisii, țevi de înaltă presiune și sisteme de direcţie. În plus, aici funcționează Centrul de Tehnologii, precum şi un spaţiu de instruire. Subsidiara Star Assembly a fost înfiinţată în anul 2013 la Sebeş, iar lansarea producţiei cutiei de viteze automate cu cinci trepte s-a realizat în acelaşi an. Producția cutiei de viteze automată nouă trepte, 9G-Tronic, este realizată în același spațiu. Cu sprijinul Guvernului României, Star Transmission este una dintre primele companii din România care oferă un sistem de învățământ dual, pe baza modelului Baden-Württemberg.

Post-ul Școala profesională în sistem dual, alternativa educațională de succes apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Școala profesională în sistem dual, alternativa educațională de succes

Credit autor: Ligia Voro.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button