Politică

Au fost desemnați judecătorii BEJ Mureș pentru alegerile prezidențiale

Cei trei magistrați care vor face parte din Biroului Electoral Județean Mureș pentru organizarea alegerilor prezidențiale au fost desemnați azi, prin tragere la sorți, conform legii, în ședință publică.
Vicepreședintele Tribunalului Mureș, judecător Teodora Albu:

La această tragere la sorţi au participat un număr de 9 judecători în funcţie de la Tribunalul Mureş. În urma tragerii la sorţi domnul judecător Bereczki Francisc Adrian a fost extras pentru funcția de președinte, doamna judecător Pupăză Maria Magdalena pentru funcţia de locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean şi doamna judecător Badiu Gabriela pentru funcţia de membru. Domnul judecător Bereczki Adrian activează în cadrul secției civile, doamna judecător Pupăză activează în cadrul secției contencios administrativ-fiscal, iar doamna judecător Badiu activează în cadrul secției penal. Biroului Electoral Județean i se v-a alătura un membru din partea Autorității Electorale Permanentă și mai apoi 7 reprezentanți ai partidelor politice.


Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în data de 10 Noiembrie, iar cel de-al doilea tur, care se organizează în cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% 1 din voturi, va avea loc în data de 24 noiembrie 2019.

Vlad Todoran

The post Au fost desemnați judecătorii BEJ Mureș pentru alegerile prezidențiale appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Au fost desemnați judecătorii BEJ Mureș pentru alegerile prezidențiale

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button