Falsificatori de euro prinși de polițiștii din Mureș!

falsificatori-de-euro-prinsi-de-politistii-din-mures!

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, au efectuat vineri, 13 septembrie, trei percheziţii domiciliare în județul Cluj, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de monedă falsă și înșelăciune.
”În fapt, în perioada mai – septembrie 2019, două persoane de pe raza județului Cluj ar fi falsificat bancnote din cupiură a 50, respectiv 100 de euro, pe care ulterior le-ar fi pus în circulație pe raza mai multor județe. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate o unitate de calcul, imprimante, medii de stocare, mai multe bancnote contrafăcute de 50 și 100 de euro, precum și alte înscrisuri despre care există suspiciunea de a fi contrafăcute”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Faţă de cele două persoane bănuite de comiterea infracţiunilor, la data de 13 septembrie poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureş au luat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, iar la data de 14 septembrie față de una dintre persoane instanţa a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de cea de-a doua s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
”Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj și al Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca”, se mai menționează în comunicat.

(Redacția)

Post-ul Falsificatori de euro prinși de polițiștii din Mureș! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Falsificatori de euro prinși de polițiștii din Mureș!

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.