Social

Mureşean reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu emis de poliţişti!

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Iernut au fost sesizați miercuri, 22 mai, prin apel 112, despre producerea unui scandal în familie.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în data de 22 mai, în jurul orei 10.45, în timp ce se afla în locuința comună din localitatea Iernut, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat în vârstă de 61 de ani şi-a agresat fizic concubina.

„După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de cinci zile, acesta fiind obligat să păstreze o distanță de 50 de metri faţă de concubina acestuia, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. La aceeaşi dată, în jurul orei 18.10, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către femeia de 61 de ani despre faptul că, concubinul acesteia a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis poliţişti. În urma activităţilor specifice, poliţiştii au dispus faţă de bărbat, măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie provizoriu de către persoana împotriva căreia a fost emis”, se menţionează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Post-ul Mureşean reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu emis de poliţişti! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mureşean reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu emis de poliţişti!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button