Social

Oierii din Mureș se plâng că nu primesc niciun ban pe lâna predată

Motivul este că la poarta fermei le bat samsarii care vor să le ia gratis lâna. Oierii primesc doar o hârtie cu care pot justifica la direcțiile agricole că au vândut lâna și astfel încasează ajutorul de minimis, în valoare de un leu/ kilogram.
Crescătorul de oi Varga Francisc din comuna mureșeană Papiu Ilarian a declarat pentru Radio Tg.Mureș că nu toți oierii primesc bani pe lână pentru că aceasta nu corespunde calitativ:

Noi, oierii, avem probleme că nu ni se plătește lâna, nu vor să dea nimic pe lână la unii oameni. Este la care mai dă, dar este la care nu dă nimic, zice că e mai slabă lâna, care cum poate să facă târgul, cum poate să-l fenteze așa, la ochi, la grămadă, luăm 2-300 de lei, Dacă nu îi dăm lâna, nu ne fac actele. Prețul oficial la lână este de 1-2 lei, nu știu…

Afacerea nu e deloc rentabilă pentru fermieri, în condițiile în care tunsul unei oi este de circa 4 lei, sumă din care oierul recuperează doar un leu pe kilogramul de lână, iar lâna unei oi ajunge la 3 kilograme.
Cei mai mulți oieri ard lâna sau o aruncă. Aurel Crăciun din Tirnăveni crede că în câțiva ani ar putea renunța la creșterea oilor:

Am plătit la 5 lei de cap de oaie să o tundă. Apoi, am aruncat toată lâna de vreo doi ani încoace.E dezastru, numai ne amăgesc cu centre de colectare că se vor deschide vreo două trei, dar nicăieri nu s-au deschis. Eu de copil sunt născut la oi și am făcut și școală profesională, am 700 de oi dar am zis că dacă tot așa merge, în doi ani de zile renunț, nu le mai țin.

În județul Mureș nu există centre de colectare a lânii, iar crescătorii de ovine își predau lâna la Sibiu.
Directorul Direcției Agricole Mureș, Ioan Rus, declară că în actele predate de oieri pentru subvenție există trecut un preț, care nu e sigur că este încasat de producător:

În actele care vin de la crescătorii de ovine, apare acolo prețul, 50 de bani, 60-80 de bani. Dar noi nu avem în județ centre de colectare în județ. Cei care preiau de la oameni, cam toți se duc la Sibiu și au contract de prestări servicii. Crescătorul de oi poate preda lâna direct la depozit sau o poate preda la un intermediar care are contract cu un depozit autorizat.

Pe site-ul AGROINFO a fost făcută publică lista oficială, cu numerele de telefon ale centrelor de colectare a lânii, pentru a se încerca evitarea samsarilor.
După ce a primit tot mai multe semnale că mulți oieri predau lâna gratuit, fără a li se mai plăti în plus faţă de subvenţia stabilită de Guvern, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face acum controale în ţară la centrele de colectare a lânii.

Valeriu Russu

The post Oierii din Mureș se plâng că nu primesc niciun ban pe lâna predată appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Oierii din Mureș se plâng că nu primesc niciun ban pe lâna predată

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button