Aleksander Čeferin, noul președinte UEFA promite sprijin pentru ligile mici și medii

aleksander-ceferin,-noul-presedinte-uefa-promite-sprijin-pentru-ligile-mici-si-medii

Noul președinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, a dat asigurări, sâmbătă, că o reformă a Ligii Campionilor care va favoriza marile cluburi va fi însoțită, cu certitudine, de un ajutor financiar acordat ligilor mici și medii, informează AFP, citat de Agerpres.

“Noi vom face în așa fel încât vom ajuta ligile de talie mică și medie. Poate prin intermediul unor resurse financiare mai importante”, a declarat Ceferin într-un interviu acordat cotidianului sloven Dnevnik. Forma acestui ajutor este încă în studiu, după cum a adăugat președintele forului continental.

Președintele UEFA, care și-a preluat funcția la finele lunii septembrie, a repetat că încă nu s-a stabilit nimic în privința reformei Ligii Campionilor care va garanta Spaniei, Angliei, Germaniei și Italiei patru locuri în faza grupelor Ligii Campionilor pe baza bunelor rezultate din trecut.

O asemenea evoluție ar costa practic niște locuri anumite cluburi din țări de nivel inferior, care și-au manifestat imediat opoziția față de un astfel de proiect. “Noi nu tragem concluzii și nu facem comentarii prea devreme” despre viitorul Ligii, a avertizat Ceferin.

Aleksander Ceferin s-a prezentat ca un om al “dialogului”, explicând că s-a întâlnit deja cu președintele EPFL, asociația ligilor din 25 de țări europene, Lars-Christer Olsson, pentru a-i da asigurări. “El a văzut că un dialog a început și că lucrurile vor fi gestionate diferit”, a precizat Ceferin, care s-a declarat convins că ligile micii și medii, după ce vor primi explicații, vor putea înțelege reforma.

UEFA a decis la finele august că pentru perioada 2018-2021, Spania, Anglia, Germania și Italia vor avea patru locuri garantate în faza grupelor Ligii Campionilor în baza bunelor rezultate trecute din cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa.

Această reformă a declanșat o vie reacție a EPFL, președintele Lars-Christer Olsson vorbind chiar de o capitulare a UEFA în fața marilor cluburi.

Aleksander Ceferin este de profesie avocat. În perioada 2011-2016, acesta a fost președintele Asociației de Fotbal din Slovenia. Čeferin a fost ales al șaptelea președinte al UEFA sâmbătă, 14 octombrie, în congresul de la Atena. Noul președinte a câștigat alegerile cu 42 de voturi în fața contracandidatului, olandezul Michael van Praag, care a acumulat 13 voturi.

Sursa Agerpres

foto The Guardian

 

Post-ul Aleksander Čeferin, noul președinte UEFA promite sprijin pentru ligile mici și medii apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Aleksander Čeferin, noul președinte UEFA promite sprijin pentru ligile mici și medii

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.