Sport

FOTO: Mondialele de Multisport de la Târgu Mureș au fost deschise

Festivitatea de deschidere a Transylvania Triathlon Festival 2022 a avut loc duminică, 5 iunie, în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, în prezența președintelui Federației Internaționale de Triatlon, María de la Soledad “Marisol” Casado Estupiñán, membru al Comitetului Olimpic Internațional, a secretarului de stat al Ministerului Tineretului și Sportului, Thomas Moldovan, și a președintelui Triatlon România, Vlad Stoica.

După un moment artistic medieval susținut de Cavalerii Ordinului Lup ( regizat de Liviu Pancu), au urmat mesajele organizatorilor, partenerilor principali și ale conducerii forului international. La finalul alocuțiunii, “acompaniată” de salvele de tun ale cavalerilor din Straja Cetății, președintele Marisol Casado a declarat deschise întrecerile Transylvania Triathlon Festival 2022 de la Târgu Mureș. Sutele de participanți s-au bucurat apoi de reprezentanția dansatorilor Ansamblului Profesionist “Mureșul” (sub conducerea lui Teodor Țogorean), evenimentul încheindu-se cu un dans transilvănean la care au luat parte și sportivii.

Luni, 6 iunie 2022, este programat, la Platoul Cornești, Campionatul Mondial de Cros Duatlon, prima din cele 4 competiții majore ce se desfășoară săptămâna viitoare, în cadrul Transylvania Triathlon Festival 2022. Starturile se dau după cum urmează: ora 8 – juniori; 8:10 – junioare; 8:15 – para; 11:30 – Elite/U23 masculin ; 11:35 – Elite/U23 feminin; 14:30 – amatori, pe categorii de vârstă. Festivitățile de premiere la profesioniști au loc la Platoul Cornești, imediat după cursă, iar cele pentru amatori seara, în Cetatea Medievală, de la ora 20:30. Celelalte 3 Campionate Mondiale, la care s-au înscris peste 1000 de atleți din 38 de țări de pe toate continentele, vor avea loc miercuri, 8 iunie, și duminică, 12 iunie, ambele la Târgu Mureș (implică restricțiile de circulație deja anunțate), respectiv vineri, 10 iunie, la Circuitul Transilvania Motor Ring de la Cerghid.

Cel mai important eveniment sportiv găzduit vreodată de Târgu Mureș, Transylvania Triathlon Festival 2022, este organizat de Federația Română de Triatlon, Asociația Sportivă Master Ski & Bike și SportLife România, sub egida Federației Internaționale de Triatlon și cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Mureș și Municipiului Târgu Mureș.

(Redacția)

Post-ul FOTO: Mondialele de Multisport de la Târgu Mureș au fost deschise apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Mondialele de Multisport de la Târgu Mureș au fost deschise

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button