În etapa a XXIII-a din Liga IV Elite la fotbal rezultatele au fost pe măsura interesului manifestat de participante cu doar patru etape înaintea finalului.
Chiar dacă nu din punct de vedere matematic, CSM Târgu-Mureș poate fi considerată campioana ediției după ce și-a mărit avantajul față de Mureșul Luduș la 8 puncte. Își vor disputa partida din această etapă pe terenul din Gheorghe Doja, unde Viitorul Ungheni a reușit să scape de penultima poziție. Ocupantele podiumului s-au mulțumit cu câte un singur punct într-o etapă cu trei remize din șase meciuri disputate. A încheiat la egalitate pe teren propriu cu Mureșul Rușii Munți, dar aceasta a cedat locul 4 în favoarea echipei din Sovata, care a trecut fără probleme de ultima clasată, Gaz Metan Daneș. O remiză mai puțin așteptată a fost și cea de la Sighișoara, unde Unirea Ungheni a încheiat fără gol cu adversara pe care o vor întâlni și miercuri, în semifinalele Cupei României. Al treilea rezultat de egalitate l-a obținut echipa din Miercurea Nirajului la Sărmașu, ținând în urma lor echipa gazdă în lupta pentru evitarea penultimei poziții. Pe acest loc a ajuns ACS Sâncrai Nazna, învinsă de Atletic Târgu-Mureș.
Următoarele trei etape mai programează întâlniri directe între cele cinci echipe rămase în lupta pentru e evita „locul cu ghinion”, CSM Sighișoara fiind practic ieșită din aceasă „horă”, deși în două din cele trei etape rămase se confruntă cu acestea.
Programul etapei a XXIII-a
Atletic Târgu-Mureș – Raza de Soare Acățari 5-2
ASC Sărmașu – ACS Miercurea Nirajului 2-2
Mureșul Luduș – Mureșul Rușii Munți 1-1
Gaz Metan Daneș – ACS Sovata 2-6
CSM Sighișoara – Unirea Ungheni 0-0
Mureșul Cuci – ACS Sâncrai Nazna 5-2
Viitorul Ungheni – CSM Târgu-Mureș, marți, 22 mai
Clasamentul
- CSM Tg. Mureș 22 22 0 0 154-13 66
- Mureșul Luduș 23 19 2 2 98-25 59
- Unirea 2018 Ungheni 23 15 6 2 111-28 51
- ACS Sovata 23 11 5 7 48-51 38
- Mureșul Rușii Munți 23 11 4 8 77-49 37
- Raza de Soare Acățari 23 10 5 8 43-49 35
- Atletic Tg. Mureș 23 9 6 8 71-56 33
- CSM Sighișoara 23 7 5 11 56-54 26
- Mureșul Cuci 23 7 3 13 47-88 24
- ACS Miercurea Niraj 23 6 4 13 47-62 22
- Viitorul Ungheni 22 7 1 14 41-82 22
- ASC Sărmașu 23 6 4 13 35-92 22
- ASC Sâncrai Nazna 23 6 3 14 44-77 21
- Gaz Metan Daneș 23 0 0 23 21-167 0
Post-ul Fruntașele au slăbit ritmul în Liga IV apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Fruntașele au slăbit ritmul în Liga IV
Credit autor: redactia.