Sport

Handbaliștii juniori III ratează de puțin victoria

Echipa de handbal juniori III LPS Târgu Mureș a încheiat la egalitate partida disputată pe teren propriu cu formația CSȘ Craiova, întâlnire din cadrul etapei a III-a în grupa Valoare III, încheiată 28-28 (16-17). Mureșenii aveau nevoie de victorie pentru a depăși echipa doljeană, aflată pe locul 2, la un singur punct diferență. După cum a decurs jocul victoria putea fi obținută, dar precipitarea în câteva faze importante au împiedicat obținerea unui succes care părea la îndemâna lor. Mureșenii au început jocul cu o apărare avansată, a condus din start cu două goluri, s-au desprins apoi la trei și au avut șansa în câteva rânduri de a se distanța. S-au ratat însă contraatacuri în situații de unu la unu cu portarul, s-au greșit alte câteva pase la declanșarea unor alte contraatacuri. Oaspeții au reușit să egaleze la 12 și au trecut la conducere pentru prima dată la 17-16, care a fost și scorul la pauză.

Doar secunde și indecizia au lipsit

La reluare mureșenii au preluat din nou repede conducerea, dar au primit imediat alte trei goluri. Cu două goluri avantaj pentru prima dată, doljenii au condus mare parte a timpului în partea a doua. Tinerii handbaliști de la LPS au reușit să egaleze, după care, la 22 egal tabela a „înghețat” minute bune, cu atacuri precipitate sau șuturi blocate de ambele părți. Gazdele au reușit să revină în avantaj la 25-24 și au intrat în ultimul minut din nou cu avantaj minim. Craiovenii au pornit într-un ultim atac când mai erau 20 de secunde. Pentru ei obținerea unui punct asigura păstrarea locului secund în grupă. Au reușit egalarea, dar mureșenii au avut șansa golului victoriei la ultima fază. Mingea trimisă în ultima secundă spre poarta goală a trecut de puțin pe lângă și echipa LPS rămâne pe locul 3, la 1 punct de craioveni și 2 de liderul Transilvania Brașov. Până la încheierea fazei a doua mai sunt de disputat trei etape, în care doljenii au de susținut și jocul de la Brașov, dar calificarea pentru turneul final se va decide probabil în returul de la Craiova, programat în 11 aprilie.

 

Post-ul Handbaliștii juniori III ratează de puțin victoria apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Handbaliștii juniori III ratează de puțin victoria

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button