Sport

Judo U13: Daniel Maier a devenit campion național

Duminică, 21 aprilie, Denis Daniel Maier a devenit Campion Național la disciplina Judo, la categoria de vârstă sub 13 ani (U13).

Competiția s-a desfășurat la Arad, unde peste 500 de sportivi din toate colțurile țării s-au întâlnit și au încercat să obțină victoriile care să le certifice valoarea lor ca sportivi.

Clubul Sportiv Samuraii Florii de Cireș s-a deplasat cu un lot format din patru sportivi, respectiv Cezara Vas, Raul Boros, Alexandru Bogdan și Daniel Maier. Dacă pentru Cezara Vas a fost prima participare la o competiție de o asemenea anvergură, ceilalți trei sportivi sunt deja la a 3-a participare la naționale, pentru Daniel Maier fiind chiar a 4-a participare.

Daniel Maier a reconfirmat valoarea pe care o are, el fiind și campionul en titre la categoria de vârstă sub 14 ani de anul acesta, iar prin acest aur obtinut, Maier s-a calificat si la Balcaniada din Macedonia, care se va desfășura la sfârșitul lunii iunie.

„Sunt încă multe lucruri de îndreptat la Vas, Boros și Bogdan dar am încredere că va veni și timpul lor. Ne întoarcem în sală și continuăm pregătirea, deoarece rezultatele obținute ne obligă la o muncă mult mai atentă și serioasă. Mulțumesc Consiliului Județean Mureș, Consiliului Local Ceuașu de Câmpie și nu în ultimul rând, părinților pentru susținere”, se precizează pe pagina Samuraii Florii de Cireș.

(D.C.)

Post-ul Judo U13: Daniel Maier a devenit campion național apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Judo U13: Daniel Maier a devenit campion național

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button