Sport

Parteneriat româno-german pentru realizarea unui Adventure Golf Park în Mureș

Un investitor privat din Sighişoara intenţionează să construiască primul Adventure Golf Park din judeţul Mureş, în colaborare cu un proiectant de terenuri de golf din Germania, iar din acest motiv, marţi, au fost iniţiate discuţiile privind oportunitatea proiectului cu municipalitatea.
“Am primit vizita domnului Bodo Korczynski, proiectant de terenuri de golf, din Germania. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate aspecte referitoare la oportunitatea realizării unui teren de golf (Adventure Golf Park) în municipiul Sighişoara, proiect ce urmează a fi realizat de un investitor privat. Este vorba despre o investiţie privată în zona Vila Franca, pe o suprafaţă de circa 2 hectare de teren, în apropierea parcului de aventură existent. Din câte am înţeles, pe lângă Adventure Golf Park, va fi extins şi parcul de aventură existent. Mi s-a spus că terenul este mai mic, însă va avea 18 găuri, fapt ce va permite şi participarea la concursuri. Nu mi s-a comunicat deocamdată care este valoarea investiţiei, însă am înţeles că un teren de golf, similar celui din judeţul Alba, ar costa undeva între 1 şi 3 milioane de euro”, a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.
Zona vizată pentru construirea Adventure Golf Park nu se află în zona de protecţie a monumentelor istorice ale Sighişoarei.
(www.agerpres.ro)

Post-ul Parteneriat româno-german pentru realizarea unui Adventure Golf Park în Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Parteneriat româno-german pentru realizarea unui Adventure Golf Park în Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button