Sport

Partide cu vecine pentru favorite în Liga IV

În etapa a II-a a Ligii IV Elite de fotbal, sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 11.00 se dispută șapte din cele opt partide programate. A opta se dispută în devans, vineri, de la ora 19.00, pe terenul sintetic al stadionului Trans Sil din Târgu Mureș, între ACS Sâncrai Nazna și CSM Sighișoara. După ce în etapa inaugurală au confirmat așteptările trei dintre echipele care și-au anunțat intenția de a se bate la titlul de campioană, toate obținând victorii la scor, înscriind împreună 30 de goluri, toate cele trei par a avea adversare „accesibile” și în această a doua etapă. Sarcină aparent mai dificilă s-ar părea să aibă ludușenii de la Mureșul. Ei au egalat în partida disputată decalat scorul etapei reușit de CS Iernut, 11-0 la Sâncrai cu Atletic Târgu-Mureș, învingând marți cu același rezultat formația Sâncrai Nazna, dar se vor deplasa în această rundă la Chirileu. Mureșul din localitate a reușit o aparentă surpriză în etapa de debut, 3-2 la Cuci. Aceasta din urmă va înregistra probabil al doilea eșec în etapa de sâmbătă, urmând să se deplaseze doar în localitatea vecină, la retrogradata CS Iernut. A treia dintre cele nominalizate drept favorite va susține dealtfel singura partidă care poate fi considerată „derby local”. Este vorba despre partida dintre Viitorul și Unirea 2018 din Ungheni, dar jocul va avea loc pe terenul din comuna Gheorghe Doja, cel care găzduiește întâlnirile formației Viitorul.

După istoricul și evoluția din ultimele ediții a participantelor, întâlnirea de la Miercurea Nirajului, unde se va deplasa Mureșul Rușii Munți ar pute fi considerată „capul de afiș” al etapei, dar gazdele nu s-au mai aflat printre fruntașe în ultima ediție.

Ediția se află însă abia la început și este prematur să ne pronunțăm în legătură cu potențialul sau valoarea participantelor.

Programul etapei a III-a, sâmbătă, 7 septembrie, ora 11

ACS Sâncrai Nazna             – CSM Sighișoara, vineri, ora 19.00

ASC Sărmașu                       – Târnava Mică Sg. de Pădure

Viitorul Ungheni                 – Unirea Ungheni 2018

Mureșul Chirileu                 – Mureșul Luduș

CS Iernut                              – Mureșul Cuci

Inter Sânger                           – Atletic Târgu Mureș

Raza de Soare Acățari          – ACS Sovata

ACS Miercurea Nirajului    – Mureșul Rușii Munți

Post-ul Partide cu vecine pentru favorite în Liga IV apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Partide cu vecine pentru favorite în Liga IV

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button