Știri

Campusul UMFST din Hamburg, inaugurat în prezența lui Emil Hurezeanu, amabasadorul României în Germania

Campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Hamburg a fost inaugurat.

Prof.univ.dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST, a transmis că ”un proiect care, pentru mulți părea imposibil sau măcar neobișnuit, a devenit realitate după 4 ani.

România este prezentă acolo, într-o formă diferită, dar foarte vizibilă. Drapelul României, fluturând în fața campusului și numele orașului Neumarkt A. M. (Târgu Mureș în germană) sunt dovezile simbolice ale acestui fapt.

Am simțit acolo, împreună cu cei care mi-au fost alături, respectul pentru țara și pentru universitatea noastră, venind din partea oficialilor germani, a presei, a părinților si mai ales, a studenților, dar și bucuria și mândria colegilor și prietenilor care au fost acolo sau au urmărit, de departe, evenimentul.

Și, mai presus de toate, am înțeles încotro trebuie să mergem!”, a declarat Leonard Azamfirei.

The post Campusul UMFST din Hamburg, inaugurat în prezența lui Emil Hurezeanu, amabasadorul României în Germania appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Campusul UMFST din Hamburg, inaugurat în prezența lui Emil Hurezeanu, amabasadorul României în Germania

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button