Știri

Consilierii județeni din Mureș au votat două hotărâri ce vizează accesul populației la serviciile medicale

În cadrul ședinței din 31 iulie a Consiliului Județean Mureș au fost adoptate două hotărâri ce vizează îmbunătățirea accesului populației la serviciile medicale.

Astfel, consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre ce vizează documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnici ai investiției „Lucrări de construcții, reabilitare energetică și lucrări conexe la secția de oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș”. Conform devizului general, valoarea totală a investiţiei este 11.968.423 lei cu TVA inclus (19%), din care C M: 6.541.243 lei cu TVA inclus (19%). Durata de implementare a obiectivului de investiții este 12 luni. Prin lucrările ce vor fi realizate se urmărește modernizarea clădirii și creșterea confortului ocupanților clădirii, atât al pacienților cât și personalului medical, prin adaptarea acesteia la normativele și standardele în vigoare. De asemenea, prin termoizolarea și echiparea clădirii cu instalații cu un consum de energie redus, se va realiza reducerea costurilor la încălzire, reprezentând o economie financiară.

Un al doilea proiect adoptat de consilierii județeni vizează aprobarea documentaţiei tehnico-economice și a indicatorilor tehnico economici ai investiţiei „Realizare stație de tratare a apelor uzate, imobil str. Gheorghe Marinescu nr.1” (Clinicile din spatele Casei de Cultură Mihai Eminescu). Datorită activității medicale desfășurate în clădirile din imobilul situat în str. Gh Marinescu nr.1, se impune realizarea unei stații de tratare a apelor uzate, astfel încât apa deversată în canalizarea orașului să îndeplinească normele în vigoare cu privire la contaminare. Valoarea totală a investiţiei este 2.080.479 lei cu TVA inclus (19%). Durata de implementare a obiectivului de investiții este 6 luni. Cele două investiții vor fi realizate din fonduri proprii și fonduri guvernamentale

The post Consilierii județeni din Mureș au votat două hotărâri ce vizează accesul populației la serviciile medicale appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Consilierii județeni din Mureș au votat două hotărâri ce vizează accesul populației la serviciile medicale

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button