Fostul şef din SRI Dumitru Dumbravă urmează să fie cercetat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
După 15 ore de audieri, fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general Dumitru Dumbravă, plasați de DNA sub control judiciar cu o cauțiune de 500.000 de lei
Dumitru Dumbravă a fost audiat la DNA mai multe ore.
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Florian Coldea în audieri la DNA. El e suspect de trafic de influență și spălare de bani alături de Dumitru Dumbravă (ex-SRI) și avocatul Doru Trăilă at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Florian Coldea în audieri la DNA. El e suspect de trafic de influență și spălare de bani alături de Dumitru Dumbravă (ex-SRI) și avocatul Doru Trăilă
Credit autor: Punctul.