Știri

În premieră naţională, la UMFST Târgu Mureş au fost introduse cursuri de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului

În premieră naţională, la UMFST Târgu Mureş au fost introduse cursuri de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului

Preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului, dr. Elena Gabor, a anunţat, luni, că, începând din anul universitar 2019-2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş vor începe cursuri facultative de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, care vor fi predate la catedra de Psihiatrie, ceea ce reprezintă o premieră în România.

“Începând din anul universitar 2019-2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie, vom preda un curs facultativ de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, va fi predat atât în limba engleză cât şi în în limba română, va cuprinde teorie şi practică, şi în acest prim semestru de predare vom preda ce este hipnoza, cum se aplică, vom discuta despre istoria hipnozei, tehnici de inducere a hipnozei, terapii care se folosesc în starea de hipnoză.

În premieră naţională, la UMFST Târgu Mureş au fost introduse cursuri de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: În premieră naţională, la UMFST Târgu Mureş au fost introduse cursuri de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button