Legea care te obligă să-ți arăți buletinul pe orice site. De ce spun specialiștii că e o idee proastă?

Senatul a votat o lege care, teoretic, îi protejează pe copii pe internet. Practic însă, ar putea schimba complet modul în care toți românii, nu doar copiii, folosesc internetul. Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) trage un semnal de alarmă: legea e „imposibil de aplicat” și vine cu efecte pe care nimeni nu le-a prevăzut.
Ce spune legea
Copiii sub 16 ani nu vor mai putea să-și facă conturi pe Instagram, TikTok, YouTube sau orice alt serviciu online fără acordul părinților. Deși sună rezonabil, problema e în detalii. Pentru a verifica că cineva nu are sub 16 ani, toate site-urile și aplicațiile vor trebui să ceară actul de identitate tuturor utilizatorilor, nu doar copiilor. Asta înseamnă că, pentru a intra pe Facebook, Wikipedia, orice site românesc sau chiar pe o banală aplicație de transport în comun, va trebui să ne identificăm cu buletinul. „Dacă China a făcut-o, noi de ce nu am putea?”, ironizează ApTI.
Ce servicii ar fi afectate
Practic, orice platformă care are și conținut „dăunător” (un termen vag definit în lege), printre ele numărându-se aplicațiile social media (Instagram, TikTok, Facebook etc.), site-urile de educație (Wikipedia, Dexonline, Duolingo, Khan Academy etc.), știri, aplicații de delivery sau taxi, magazine online, jocuri etc.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Legea care te obligă să-ți arăți buletinul pe orice site. De ce spun specialiștii că e o idee proastă?

Credit autor: Punctul.

Exit mobile version