Știri

Leonard Azamfirei, interpelare adresată Ministrului Energiei

Senatorul Leonard Azamfirei i-a adresat astăzi, în plenul Senatului, Ministrului  Energiei, Virgil Daniel Popescu, următoarea interpelare referitoare la Centrala de producere a energiei electrice de la Iernut:
„Producătorul de gaze Romgaz, deținut de stat, a încheiat un contract pe 31 octombrie 2016 între Romelectro și Duro Felguera, pentru realizarea unei centrale de producere a energiei electrice de 430 MW cu ciclu combinat cu turbine pe gaz la Iernut. Proiectul este cuprins în Planul Național de Investiții (PNI) pentru că a primit finanțare în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, proiect inițiat de Ministerul Energiei.Proiectul reprezintă pentru România cea mai mare investiție publică în energie convențională, fiind prima investiție majoră de la zero derulată de statul român din ultimii 30 de ani.Termenul de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI a fost stabilit pentru iunie 2020, însă nu a fost respectat, riscând sancțiunea rezoluțiunii contractului și restituirii finanțării.Neînțelegerile cu constructorii și problemele financiare ale companiei spaniole Duro Felguera au prelungit în mod repetat termenul de finalizare.
Leonard Azamfirei, interpelare adresată Ministrului Energiei at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Leonard Azamfirei, interpelare adresată Ministrului Energiei

Credit autor: Cristina Ciulei.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button