Mii de persoane participă la tradiţionala manifestare ‘Ziua celor 1.000 de fete secuience’

mii-de-persoane-participa-la-traditionala-manifestare-‘ziua-celor-1.000-de-fete-secuience’

Imbrăcate în port popular…

Mii de persoane, multe îmbrăcate în costume populare secuieşti, participă la Miercurea Ciuc la tradiţionala manifestare „1.000 de fete secuience”, care are rolul de a promova portul tradiţional şi obiceiurile zonei.

Încă de dimineaţă, zeci de grupuri de dansatori din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş au străbătut municipiul Miercurea Ciuc pe jos, călare sau în sute de căruţe, interpretând cântece tradiţionale.

La ora 9.30, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, dansatorii de toate vârstele, unii de doar câţi ani, alţii ajunşi la vîrsta senectuţii, au dansat câteva zeci de minute, sub privirile spectatorilor veniţi să-i admire şi care s-au prins şi ei în joc.

La fel ca în fiecare an, participanţii la eveniment au pornit apoi către mânăstirea Franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde a fost oficiată o slujbă, după care, pe parcursul întregii zile, 26 de grupuri de dansatori vor evolua pe scena amenajată pe Dealul Şumuleu, acolo unde, în fiecare an, are loc marea procesiune de Rusaliile Catolice şi unde, luna trecută a oficiat o slujbă pontificală conducătorul Bisericii Catolice, Papa Francisc.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mii de persoane participă la tradiţionala manifestare ‘Ziua celor 1.000 de fete secuience’

Credit autor: ms.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.