Știri

Vizită a Clubului Lions Tegernsee din Germania în municipiul Sighișoara

Vizită a Clubului Lions Tegernsee din Germania în municipiul Sighișoara

Astăzi, 4 octombrie 2019, viceprimarul municipiului
Sighișoara, domnul  Tóth Tivadar, a
primit vizita unei delegații a Clubului Lions Tegernsee din Germania, condusă
de către doamna Ingrid Thoma, cetățean de onoare al municipiului Sighișoara.

Lions Club Tegernsee și Fundația Thoma sunt sponsorii
principali ai Clubului Lions Sighișoara, care desfășoară numeroase activități
caritabile în municipiul Sighișoara.

În cadrul acestei vizite au purtat discuții cu domnul
viceprimar Tóth Tivadar privind proiectele umanitare pe care le desfășoară în
municipiul Sighișoara, prin intermediul Clubului Lions Sighișoara. 

          Dintre acestea enumerăm
doar câteva: modernizarea și dotarea cu mobilier nou a creșei de copii din
cartierul Plopilor, acordarea de burse școlare, an de an,  unui număr de aproximativ 30 de elevi ai
Liceului Tehnologic nr.

Vizită a Clubului Lions Tegernsee din Germania în municipiul Sighișoara at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Vizită a Clubului Lions Tegernsee din Germania în municipiul Sighișoara

Credit autor: Marginean Erika.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button