Economie

Ședință de apreciere pentru leu

Șirul de licitații de titluri de stat din această săptămână a ridicat nivelul ofertei de valută din piața locală și a protejat leul față de euro.

Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9036 la 4,9022 lei. Cotațiile euro au scăzut în Asia dimineață până la 4,893 lei, iar tranzacțiile locale se realizau în culoarul 4,898 – 4,904 lei.

Decizia de luna trecută a BNR de a renunța la controlul strict al lichidității din piața monetară are ca efect scăderea indicilor ROBOR. Pe de altă parte, controlul început în noiembrie trecut de Consiliul Concurenței la cele zece bănci care formează „coșul” în funcție de care se calculează zilnic indicii, are un rol în evoluția acestora.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat marți la 7,14%, minim al ultimelor șapte luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 7,48 la 7,47%, valoare care nu a mai fost atinsă din 21 iulie. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 7,87 la 7,86%.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni suma de 505 milioane lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare no­mi­nală de 500 milioane lei, cu scadența în octombrie 2028, la un randament mediu de 7,55%/an. 

Euro a continuat să se deprecieze și a scăzut la 1,0698 – 1,0744 dolari, după ce a atins joi un maxim al ultimelor 10 luni de 1,1033 dolari. Evoluția a împins cursul monedei americane la 4,5747 lei.

Aprecierea dolarului a apărut după anunțarea scăderii ratei șomajului în ianuarie la 3,4%, nivelul minim din 1953.

Investitorii așteptau discursul din cursul nopții de miercuri al președintelui Biden referitor la Starea Națiunii cât și un altul al președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell.

Prudența din piață a majorat plasamentele în francul elvețian, considerat drept o „monedă sigură”, iar cursul a crescut la 4,9405 lei.

După mai multe zile de depreciere față de euro și dolar, lira sterlină a recuperat o parte din terenul pierdut iar media ei a urcat la 5,4884 lei.

Metalul galben fluctua marți în culoarul 1.866 – 1.877 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a urcat la 275,3601 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 392,70 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7476 zloți/euro.

Criptomonedele aveau o evoluție stabilă. Bitcoin fluctua în culoarul 22.753 – 23.054 dolari iar ether se tranzacționa între 1.613 și 1.646 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button