
În perioada sezonului rece, șoferii se confruntă cu numeroase gropi și denivelări apărute în carosabil. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov au explicat că, din cauza temperaturilor scăzute, nu se pot efectua lucrări de asfaltare permanentă în această perioadă.
„Din păcate, în perioada de iarnă putem interveni doar cu mixtură stocabilă – un tip de asfalt aplicat la rece. Este o intervenție temporară, care nu este foarte rezistentă, dar reprezintă singura soluție posibilă în aceste condiții”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.
Intervenții repetate, dar provizorii
Lucrările cu mixtură stocabilă sunt efectuate periodic, o dată la câteva zile, pentru a menține drumul într-o stare cât de cât practicabilă. Totuși, din cauza traficului intens și a variațiilor mari de temperatură – cu ger noaptea și temperaturi pozitive ziua – aceste reparații nu rezistă mult timp.
„Probabil că așa se va interveni până la primăvară”, au precizat reprezentanții instituției, adăugând că doar atunci când temperaturile vor depăși constant 10 grade Celsius, atât ziua cât și noaptea, se vor putea realiza asfaltări permanente și durabile.
Probleme similare și pe alte drumuri
Situația nu este una izolată.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Ce se întâmplă cu gropile din asfalt pe drumurile naționale
Credit autor: Punctul.




