Știri

Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST.
„Sub egida Lunii George Emil Palade, expoziţia ‘Arta ascunsă în noi’ invită comunitatea academică a UMFST ‘G.E. Palade’ Târgu Mureş să descopere corpul uman dintr-o perspectivă inedită, la întâlnirea dintre ştiinţă şi artă. Vă invităm să participaţi cu lucrări de pictură, sculptură, fotografie, artă digitală, broderie, ceramică sau alte forme de expresie artistică şi să împărtăşiţi propria viziune asupra universului fascinant al vieţii. Expoziţia va fi deschisă publicului în cadrul Zilelor UMFST, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi moduri inedite de a privi corpul uman prin artă”, a anunţat universitatea pe pagina oficială de Facebook.
Expoziţia ‘Arta ascunsă în noi’ face parte dintr-o iniţiativă cultural-ştiinţifică majoră a UMFST ‘G.E. Palade’ din Târgu Mureş, lansată recent sub numele de ‘Luna George Emil Palade’. Acest program îşi propune să celebreze moştenirea primului laureat român al Premiului Nobel şi să creeze o punte directă între ştiinţă şi societate prin colaborare interdisciplinară. Programul reuneşte conferinţe, competiţii inovatoare şi expoziţii tematice pe parcursul întregii luni octombrie.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button