Sunt numeroase sate în județul Mureș și, mai mult, zone vaste din România care se confruntă cu depopularea, iar locuitorii rămași cu acces limitat la locuri de muncă, cu atât mai puțin locuri de muncă bine plătite. În același timp, multe companii caută modalități de a-și reduce costurile operaționale fără să compromită calitatea serviciilor sau produselor lor. Există un numitor comun între aceste provocări? Se pare că da. Se pare că există o soluție care poate aduce beneficii ambelor părți: relocarea strategică a anumitor funcțiuni către aceste comunități. Am căutat câteva exemple de bune practică din mediul internațional de afaceri ca, poate, cine știe? cineva va găsi inspirație.
Când America rurală devine hub tehnologic
O companie americană, Provalus, care furnizează servicii externalizate, de la procesarea cererilor de despăgubire până la monitorizarea securității cibernetice, a găsit o cale ingenioasă de a crește cu 35-40% veniturile anuale, investind sistematic în orașele mici din zona rurală. În loc să externalizeze joburile spre Filipine, India sau alte zone din Asia (ceea ce ar reduce nivelul calitativ al serviciilor oferite), compania caută deliberat localități unde venitul mediu individual se învârte în jurul a 30.000 de dolari pe an, aproximativ 2.500 dolari/lună, care în SUA reprezintă un venit mic.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Cum pot zonele defavorizate să devină poli de creștere economică. Lecții de relocări de succes
Credit autor: Punctul.
