
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis către toate unitățile de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și antepreșcolar din județ instrucțiunile detaliate privind organizarea procesului de înscriere a copiilor pentru anul școlar 2026-2027. Documentul stabilește calendarul cu termenele pe care părinții și unitățile de învățământ trebuie să le respecte.
Prima etapă obligatorie pentru grădinițe este constituirea comisiei de reînscriere și înscriere, urmată de transmiterea deciziei de numire a acesteia către IȘJ Mureș cel târziu până luni, 11 mai 2026, ora 12:00. Același termen limită se aplică și pentru elaborarea și trimiterea criteriilor specifice de departajare stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Procesul propriu-zis debutează cu etapa de reînscrieri, care se derulează în perioada 18-22 mai 2026.În această etapă sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în 2026-2027, pe baza unei cereri scrise din partea părinților. Rezultatele și locurile libere rămase după reînscrieri vor fi afișate pe 22 mai 2026.
Etapa I de înscrieri noi se desfășoară în perioada 25-29 mai 2026, cererile fiind depuse la unitățile de învățământ. Procesarea acestora în sistemul informatic SIIIR se face în trei faze, acoperind prima, a doua și a treia opțiune exprimate de părinți, în intervalul 2-17 iunie 2026.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: IȘJ Mureș a publicat procedura de înscriere și de admitere la grădiniță pentru anul 2026-2027
Credit autor: Maria Manu.
