Știri

Noul centru balneoclimateric din staţiunea Covasna va fi deschis publicului în 2027

Noul centru balneoclimateric multifuncţional din staţiunea Covasna, construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), va fi finalizat până la sfârşitul acestui an, urmând să fie deschis publicului la jumătatea anului viitor, după parcurgerea procedurilor de recepţie, autorizare şi punere în funcţiune, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef.
„Până la finele anului vom face recepţia şi probele. Va dura punerea în funcţiune, formalităţile şi avizele DSP, deci la mijlocul anului viitor va fi deschis pentru public”, a afirmat edilul.
Potrivit acestuia, în prezent sunt în curs lucrări pentru suplimentarea presiunii apei potabile necesare funcţionării complexului.
„Avem toate utilităţile, am adus şi gazul. Reţeaua de apă potabilă există, dar pentru a evita problemele trebuie să suplimentăm presiunea. Chiar astăzi au început lucrările pentru amplasarea rezervoarelor şi a sistemului de ridicare a presiunii”, a precizat Gyero Jozsef.
Construcţia centrului balneoclimateric a început în toamna anului 2023 şi ar fi trebuit finalizată anul trecut, dar, potrivit primarului, termenul nu a putut fi respectat din cauza întârzierilor în plata constructorului şi a unor modificări tehnice intervenite pe parcursul execuţiei.
În opinia primarului Gyero Jozsef, viitorul centru balneoclimateric va contribui la diversificarea ofertei turistice a staţiunii şi va atrage categorii mai largi de turişti.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Noul centru balneoclimateric din staţiunea Covasna va fi deschis publicului în 2027

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button