Știri

Până decide statul cum cheltuie banii europeni la Praid, Salina Turda se extinde cu noi facilități

Salina Turda va fi extinsă printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de peste 25 de milioane de euro, care prevede redeschiderea Minei Iosif, realizarea unui tunel nou către Mina Terezia, instalarea unor ascensoare panoramice și modernizarea bazei de tratament.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Turda, Cristian Matei, care a transmis că proiectul a intrat într-o nouă etapă. Potrivit acestuia, proiectul tehnic ar urma să fie finalizat până la sfârșitul lunii august, după care vor începe procedurile pentru demararea efectivă a lucrărilor.
Una dintre principalele intervenții vizează redeschiderea Minei Iosif, cunoscută și ca „Sala Ecourilor”. Planul de extindere include și o legătură nouă spre Mina Terezia, una dintre cele mai vizitate zone ale salinei.
Investiția mai prevede ascensoare panoramice și modernizarea bazei de tratament la standarde internaționale. Autoritățile locale susțin că proiectul urmărește consolidarea Salinei Turda ca obiectiv turistic și balnear major.
Salina Turda este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din Transilvania, iar extinderea anunțată ar putea crește capacitatea de vizitare și oferta de servicii pentru turiști și pacienții care folosesc baza de tratament.
Sursa: G4Media
Șantierul pentru refacerea Salinei Praid ar putea fi deschis până la finalul anului
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că lucrările pentru refacerea Salinei Praid, grav afectată de inundațiile din 2025, ar putea începe până la finalul acestui an.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Până decide statul cum cheltuie banii europeni la Praid, Salina Turda se extinde cu noi facilități

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button