EvenimentSănătateSocialȘtiri

Una dintre cele mai reușite campanii sociale din județul Mureș: Inimi Mici pentru Inimi Mari, împreună cu Organizaţia Salvaţi Copiii au donat, marţi, Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş echipamente medicale, echipamente de protecţie şi soluţii de dezinfectare în valoare de 300.000 lei.

Cristian Darosi, voluntar în cadrul campaniei locale „Inimi Mici Pentru Inimi Mari”: „Împreună putem fi mai buni! Pe aceasta cale vreau sa îmi exprim recunoștință și să le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat campaniei locale „Inimi mari pentru Inimi Mici”, o campanie sociala pe care am lansat-o la începutul acestei luni, când am răspuns apelului distinsului Prof. Dr. Horațiu Suciu, doctorul inimilor de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Împreună cu Cătălin Ormenișan, Alexandru Gyorgy și Dan Iernuțan, am luat inițiativa să facem posibil ca acest institut care salvează zilnic vieți, să continue să își exercite normal intervențiile de cardiologie pe durata pandemiei.

Fără implicarea tuturor celor care au donat, și a Gabrielei Alexandrescu, președintele executiv al organizației Salvați Copiii Romania, o doamna cu suflet mare și tot atât de multe realizari, care se ocupa de dotarea spitalelor din România încă din anul 1992, împreună cu Meda Neagoe, președintele Salvati Copiii filiala Mureș, acest lucru nu ar fi fost posibil. Respectarea dreptului la viață și supraviețuire, la sănătate și dezvoltare armonioasă a fiecărui copil constituie o prioritate permanentă pentru Salvați Copiii România.

Prin solidaritatea pe care au arătat-o toți cei care s-au implicat, și toți cei care au donat, persoane fizice și juridice, Organizaţia Salvaţi Copiii România a donat astăzi echipamente medicale, echipamente de protecţie şi soluţii de dezinfectare în valoare de 300.000 lei. Au ajuns la spitalul din Târgu Mureş echipamente de protecţie ( 500 măşti FFP2, 6.500 măşti în trei straturi, 100 viziere, 10.000 mănuşi, 2.500 de halate de tip vizitator, 4.000 halate chirurgicale, 420 combinezoane de protecţie, 50 de perechi de botoşi lungi, 3.000 tablete de cloramină, 40 l dezinfectant Septol, 20 l detergent eco) în valoare de 203.908 lei, două maşini de spălat pardosele-dezinfectat-aspirat, una în valoare de 16.029 lei, iar cealaltă de 23.715 lei, un aspirator cu aburi care oferă curăţare cu abur, dezinfectare, aspirare şi uscare într-o singură procedură, în valoare de 2.634 lei, şi un sistem de ecografie portabil cu două traductoare, cu toate tehnologiile de scanare şi procesare a informaţiilor înglobate în interiorul traductorilor,un sistem de inovaţie în imagistica cu ultrasunete, în valoare de 53.550 lei. Vă mulțumim! Continuăm! #InimiMariPentruInimiMici” – redacția InfoMures

„IUBCvT Târgu Mureş rezolvă cazuri extrem de grave la copii şi bebeluşi, din cele peste 450 de cazuri care se operează anual în România, 300 sunt operate de o echipă fantastică de la Târgu Mureş. Aşa că Salvaţi Copiii s-a activat repede fiindcă este nevoie de ajutor şi am venit acum cu echipamente de protecţie pentru medici, echipamente care ajută la dezinfectare, de crăţare, un ecograf portabil. Ne bucurăm că am putut ajuta. Toate aceste echipamente au o valoare de 300.000 de lei din care bună parte este acoperită de Salvaţi Copiii dar, ceea ce este îmbucurător, şi societatea şi comunitatea mureşeană s-a mobilizat. Sunt firme şi persoane care au donat aici cred că în jur de 100.000 lei, a declarat preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

 

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a apreciat iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii, arătând că, în această perioadă, mai mult decât oricând, e nevoie de o protecţie sporită a personalului medical şi a actului medical.

„O mobilizare socială care, în astfel de momente prin care trece ţara noastră, este nevoie mai mult decât oricând. Într-adevăr nevoile spitalelor sunt mari şi rolul şi aportul societăţii civile, prin formele mai mult sau mai puţin organizate, este absolut necesar şi este bine primit de spitalele care încearcă să facă faţă acestor noi încercări. Ştim cu toţii, mai ales noi care suntem la IUBCvT Târgu Mureş şi ne ocupăm cu o patologie extrem de dificilă, ameninţătoare de viaţă la copii, şi nu numai, asigurăm toate urgenţele cardiovasculare de pe un mare teritoriu al ţării, nu trebuie să uităm că pe lângă pandemia COVI-19, bolile cardiovasculare continuă să facă victime şi pacienţii cardiovasculari, mai ales copiii, au dreptul la un tratament şi la o şansă pentru a putea reveni cu bine în rândul familiilor lor. Aşadar, această iniţiativă este una care a venit foarte bine, într-un moment în care este nevoie, mai mult decât oricând, de protecţia personalului medical şi a cadrelor medicale, iar pe această cale doresc să mulţumesc nu doar Salvaţi Copiii, fiindcă această organizaţie a fost un integrator al multor firme şi persoane, care au înţeles nevoile noastre şi au făcut în aşa fel înct această donaţie să fie posibilă”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Managerul IUBCvT Târgu Mureş, dr. Mariana Ciorba, a menţionat că, potrivit Ordinului MS nr. 555/2020, acesta este singurul institut de boli cardiovasculare şi transplant din România care este spital suport COVID.

„În condiţiile în care operăm pacienţi adulţi şi copii, asigurăm intervenţiile de cardiologie intervenţională în condiţii COVID. Bineînţeles că aceste materiale ne sunt ajutătoare în lupta noastră contra acestor infecţii, atât pentru a ne proteja personalul, cât şi pentru a ne proteja pacienţii. Am avut un pacient cu infract miocardic, primit prin transfer de la Sibiu, dar întrucât starea sa a fost atât de gravă, din păcate a decedat. Şi acum avem internaţi în sectorul COVID doi pacienţi suspecţi, pentru care în cursul aceste zile aşteptăm confirmarea de la Real Time PCR dacă sunt sau nu infectaţi COVID (…) Au mai fost şi alte donaţii, mai avem şi de la Fundaţia Mereu Aproape care a constat în echipamente medicale, dar mai sunt şi alte donaţii”, a arătat dr Mariana Ciorba.

În urma apelului făcut de Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, care a accesat mecanismul de echipare a spitalelor din România creat de Salvaţi Copiii în lupta contra pandemiei, organizaţia a reuşit să aloce fondurile necesare şi să pună de îndată la dispoziţia medicilor echipamente şi aparatură medicală vitale, în valoare totală de 300.000 lei.

Astfel, au ajuns la spitalul din Târgu Mureş echipamente de protecţie ( 500 măşti FFP2, 6.500 măşti în trei straturi, 100 viziere, 10.000  mănuşi, 2.500 de halate de tip vizitator, 4.000 halate chirurgicale, 420 combinezoane de protecţie, 50 de perechi de botoşi lungi, 3.000 tablete de cloramină, 40 l dezinfectant Septol, 20 l  detergent eco) în valoare de 203.908 lei, două maşini de spalat pardosele-dezinfectat-aspirat, una în valoare de 16.029 lei, iar cealaltă de 23.715 lei, un aspirator cu aburi care oferă curăţare cu abur, dezinfectare, aspirare şi uscare într-o singură procedură, în valoare de 2.634 lei.

În plus, IUBCVT Târgu Mureş a primit şi un sistem de ecografie portabil cu două traductoare, cu toate tehnologiile de scanare şi procesare a informaţiilor înglobate în interiorul traductorilor, în valoare de 53.550 lei. Organizaţia Salvaţi Copiii a precizat că acesta este un sistem de inovaţie în imagistica cu ultrasunete, ajutând în luarea deciziilor în cel mai scurt timp posibil. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

https://www.facebook.com/inimimaripentruinimimici/videos/1008863516256368/

94881764 3187110464645872 1038780476677947392 o 1

95393087 3187110537979198 1909661812647788544 n

95340460 3187110754645843 8421910609477500928 n

94975323 3187110647979187 1874399499787436032 n

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button