Știri

Spania și Ungaria devin centrele producției auto chineze din Europa. Până la 1,5 milioane de mașini anual

Producătorii auto chinezi își accelerează puternic investițiile în Europa, iar Spania și Ungaria se conturează drept principalele centre de producție. Estimările arată că mărcile chineze ar putea fabrica pe continent aproximativ un milion de automobile anual în 2030 și 1,5 milioane în 2035.
În 2026, producția mărcilor chineze în Europa este estimată la aproximativ 90.000 de vehicule, însă capacitățile vor crește rapid odată cu deschiderea unor fabrici și utilizarea uzinelor europene existente.
Spania ar urma să fie marele câștigător al acestei expansiuni. Chery va produce modelele Jaecoo și Omoda la fosta fabrică Nissan din Barcelona, Leapmotor intenționează să utilizeze fabrica Stellantis din Zaragoza, iar Geely și Ford pregătesc producția de vehicule la uzina Ford din Valencia. MG Motor, parte a grupului SAIC, pregătește la rândul său o fabrică de asamblare în Galicia.
BYD își va dezvolta producția europeană și în Ungaria și analizează o a doua fabrică în Spania.
Potrivit estimărilor Mobility Global, aproape jumătate dintre mașinile chinezești fabricate în Europa în 2030 ar putea proveni din Spania. În 2035, producția spaniolă s-ar putea apropia de un milion de vehicule pe an.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Spania și Ungaria devin centrele producției auto chineze din Europa. Până la 1,5 milioane de mașini anual

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button