Aseară, 09 aprilie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe DN 14, în afara localității Daneș, în urma căruia șoferul, tatăl a doi copilași, a murit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Din primele cercetări efectuate la fața locului, pe DN 14, la km. 85+100 m, se pare că un bărbat, de 35 de ani, din Sighișoara, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Sighișoara-Mediaș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului său de mers, intrând în coliziune cu un gard din beton, ulterior fiind proiectat înapoi pe partea carosabilă, autoturismul rămânând răsturnat.
Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

MS / IPJ Mureș / Foto: colaj
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: TRAGEDIE. Un șofer, tatăl a doi copilași, a murit, după impactul cu un gard de beton, la Daneș!
Credit autor: ms.
