
Cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Plantelor Medicinale din Ţinutul Secuiesc are loc sâmbătă şi duminică la Grădina Maria din Şumuleu Ciuc, organizatorii afirmând că interesul pentru plantele medicinale şi aromatice este în continuă creştere, atât în rândul cultivatorilor şi al micilor producători, cât şi al publicului.
Potrivit informaţiilor transmise AGERPRES de Miklós Szende, reprezentanta Asociaţia Organizaţiilor Agricole Secuieşti, unul dintre organizatorii evenimentului, deşi nu există statistici privind numărul cultivatorilor şi al consumatorilor din regiune, evoluţia manifestării arată o creştere a interesului faţă de acest domeniu.
„În ultimii ani observăm un interes tot mai mare pentru plantele medicinale şi aromatice, atât din partea cultivatorilor şi a micilor producători, cât şi din partea publicului larg. Oamenii doresc să afle tot mai multe despre cultivarea, recunoaşterea, prelucrarea şi utilizarea corectă a acestor plante în alimentaţie, în menţinerea stării de sănătate şi în gospodărie. Deşi nu dispunem de date statistice centralizate privind numărul cultivatorilor şi al consumatorilor din întreaga regiune, evoluţia evenimentului arată în mod clar creşterea interesului faţă de acest domeniu. Ediţia din 2026 se desfăşoară pe parcursul a două zile şi include un program profesional şi comunitar mai amplu, cu numeroase prelegeri, demonstraţii, activităţi practice şi programe dedicate familiilor”, a declarat Miklós Szende, pentru AGERPRES.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Zilele Plantelor Medicinale din Ţinutul Secuiesc, în weekend, la Şumuleu Ciuc
Credit autor: Punctul.
