Administrație

TÂRGU MUREȘ – Fostul polițist Ujică, șeful piețelor, zice că preia și parcările, dar nu când vor consilierii locali, ci când crede el că-i bine

ADMINISTRARE PARCĂRI. De când a trecut în rezervă, fostul șef al Poliției Reghin și fost adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, colonel (r) Valer Ujică (foto mic dreapta), și-a pierdut dexteritatea organizatorico-strategică. Actualul șef al piețelor din Târgu Mureș (titulatura este de administrator al SC Administrator Imobile și Piețe SRL, firmă a municipalității), a fost chemat la ordin de unicul acționar al firmei pe care o conduce și, în 28 martie 2019, i s-a transmis o suplimentare de sarcini.

 

Respectiv, Consiliul Local Târgu Mureș a decis (prin Hotărârea nr. 93/2019) ca firma pe care o deține, condusă de fostul polițist Ujică, să gestioneze parcările din municipiul reședință de județ. Argumentul pentru care s-a decis ca municipalitatea să-și gestioneze singură parcarile constă în importanta sumă de bani pe care a încasat-o anul trecut (estimarea anuală este de peste 6 milioane de lei, față de 1,2 milioane de lei, cât primea redevența pentru concesionarea serviciului de la sereleul privat).

 

Ce zice Ujică

 

Ujică, ca orice angajat, știe că nu-și poate contrazice patronul și, ca orice fost angajat într-o structură militarizată, știe că ordinul (adică HCL) se execută, nu se discută. Scriptic, șeful SC Administrator Imobile și Piețe SRL admite că firma “are capacitatea de a realiza în bune condiții activitatea de administrare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș”, însă nu acum. Ci mai încolo. Adică îi trebuie o perioadă de mobilizare. De parcă s-ar pregăti de război, nu de gestionarea unor parcări.

 

Așa că, Ujică a decis că acest termen de mobilizare să fie de 90 de zile, pentru că „această activitate presupune o serie întreagă de studii; modificarea Regulamentului parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș; completarea obiectului de activitate al SC Administrator Imobile și Piețe; realizarea bazei logistice și de personal; realizarea unei proceduri de lucru și instruirea angajaților angrenați în această activitate; stabilirea și realizarea imprimatelor necesare; și alte probleme care vor fi identificate pe timpul derularii procesului de preluare a activității de gestionare directă a parcărilor publice”.

 

Mai mult, fostul polițist Ujică cere ca “cronometrul” să fie pornit nu acum, ci din 14 mai 2019. Ceea ce înseamnă că se va tot mobiliza până pe la jumătatea lunii august 2019. Abia atunci, gata mobilizat, Ujică va putea prelua, prin SC Administrator Imobile și Piețe, întreaga activitate de administrare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș. Până atunci, nu. Zice el.

 

Ceea ce e mai important decât ce zice Ujică este ceea ce zic consilierii locali, pentru că aceștia reprezintă orașul. Iar orașul deține firma, parcările, chiar și banii cu care e plătit Ujică (care zice că nu a fost subvenționat niciodată – culmea ar fi fost să fie, în condițiile în care i s-au dat pe mână toate piețele din municipiu). Urmărim cu profund interes derularea faptelor, pentru a vă putea informa (și) în această privință.

 

Cătălin VISCHI


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: TÂRGU MUREȘ – Fostul polițist Ujică, șeful piețelor, zice că preia și parcările, dar nu când vor consilierii locali, ci când crede el că-i bine

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button