Dolarul american a revenit la 4,7 lei

euro banknotes in different denominations 818x490 12

La jumătatea săptămânii, leul s-a apreciat minim față de euro și lira sterlină dar s-a depreciat față de dolar și francul elvețian. În piața monetară, dobânzile interbancare pe termen mediu au revenit pe creștere.

Cursul euro a coborât de la 4,9475 la 4,9469 lei în timp ce transferurile se efectuau la valori identice cu cele de marți, 4,944 – 4,95 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la nivelul stabilit luni de 6,18%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,31% la 6,33%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,50 la 6,52%.

Revenirea aversiunii față de risc în rândul investitorilor internaționali, pe fondul înăspririi politicilor monetare ale marilor bănci centrale, a împins euro în jos la 1,0470 – 1,0583 dolari. În piața locală, cursul monedei americane s-a apreciat de la 4,6794 la 4,7042 lei.

Reducerea apetitului pentru risc a apreciat moneda elvețiană la 1,013 – 1,019 franci/euro ceea ce a făcut ca media ei să urce de la 4,8465 la 4,8726 lei.

Chiar dacă prețurile din ultimele 12 luni au crescut în mai cu 9,1%, un nou record al ultimilor 40 de ani, deprecierea lirei sterline față de euro a fost de mică amploare, piețele mizând pe continuarea procesului de majorare a dobânzilor de către Banca Angliei. În piața locală, cursul a scăzut de 5,7576 la 5,7556 lei.

Cotațiile metalului galben și-au continuat evoluția descendentă, 1.826 – 1.843 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 276,4961 la 276,4848 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 395,46 forinți/euro, față de recordul de 400,21 forinți atins la începutul săptămânii. Cursul monedei poloneze s-a depreciat la 4,6590 zloți/euro.

Bitcoin încerca să își consolideze poziția din dreptul pragului de 20.000 dolari, după ce a atins săptămâna trecută un minim de 17.960 dolari, cea mai scăzută valoare atinsă din decembrie 2020. Miercuri, cotațiile fluctuau între 19.958 și 20.706 dolari.

După ce a atins minimul ultimului an și jumătate de 936 dolari, ether se tranzacționa în culoarul 1.068 – 1.125 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.