Economie

Inflația din două cifre ridică indicii ROBOR aproape de 6%

Principalul eveniment al perioadei analizate a fost reprezentat de ședința de politică monetară a BNR, a patra din acest an. INS a anunțat o inflație an/an în aprilie de 13,76% iar prognoza băncii centrale în privința evoluției inflației indică pentru sfârșitul anului o creștere la 12,5%, față de precedenta anticipație care a fost de 9,5%, respectiv la 6,7% în decembrie 2023, de la 3,2%.

Aceste date au impus BNR o majorare a dobânzii sale de politică monetară de la 3 la 3,75%, care rămâne însă cea mai scăzută valoare din regiune.

Piața monetară a răspuns la decizia băncii centrale iar indicii ROBOR au urcat la maxime care se mai înregistrau în martie 2003. Comparativ cu începutul săptămânii trecute ei au crescut cu 6 – 9%, în funcție de scadență.

La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat la 5,50% față de 5,20% la începutul ei. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 5,65% față de 5,31%, lunea trecută, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut la 5,86% de la 5,40%.

Piața valutară nu a fost afectată de mișcările înregistrate pe cele internaționale. Cursul euro a fluctuat între 4,9457 și 4,9480 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,9458 lei, în timp ce tranzacțiile s-au realizat între 4,942 și 4,948 lei cu închiderea la 4,945 lei.

Cursul monedei americane a atins vineri un nou record de 4,7643 lei, efect al deprecierii euro la 1,035 – 1,0419 dolari. În cazul în care cotațiile vor aluneca sub 1,0341 dolari, euro se va întoarce la valori pe care le cunoștea în urmă cu 19 ani.

De altfel, analiștii anticipează o revenire, după 20 de ani, a euro la paritatea cu dolarul, în condițiile în care Rezerva Federală a început, deja, un raliu de majorare a dobânzii sale de referință în timp ce BCE nu pare dispusă să o readucă în teritoriu pozitiv din cauza amenințării reprezentată de recesiune în zona euro.

Media francului elvețian a fluctuat între 4,7082 și 4,7627 lei, perioada fiind încheiată la 4,7597 lei.

După o scădere la 5,7757 lei, cursul lirei sterline a urcat vineri la 5,8036 lei.

În ciuda aprecierii monedei americane, prețul gramului de aur a scăzut la finalul perioadei de la 282,0529 la 279,3842 lei. Cauza acestei evoluții este deprecierea metalului galben la 1.801 – 1.828 dolari/uncie.

Vineri, bitcoin a scăzut până la 25.401 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din decembrie 2020. Deprecierea se datorează faptului că investitori renunță la criptomonede, pe fondul scăderii piețelor bursiere, afectate de încetinirea economică și explozia inflației la nivel global. Duminică dimineață, bitcoin fluctua între 29.470 și 30.220 dolari.

Ether, a doua cea mai tranzacționată criptomonedă, a atins un minim de 1.704 dolari, dar a urcat duminică la 1.999 – 2.075 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 13 mai

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button