Economie

Leul a profitat de apetitul pentru risc

În ciuda intensificării conflictului din Golful Persic, piața s-a arătat mult mai interesată de datele privind inflația din Statele Unite, care a coborât luna trecută la 3,5%. În această situație, cererea de dolari s-a temperat iar monedele de la marginea zonei euro au profitat de această tendință.

Cursul monedei unice a scăzut de la 5,2456 lei, maximul ultimelor trei săptămâni, la 5,2411 lei, în timp ce cotațiile la care s-au realizat tranzacțiile au coborât la 5,24 la 5,246 lei. În urmă cu o săptămână media euro a fost stabilită la 5,2345 lei.

Evoluția stabilă a leului poate fi una de bun augur în condițiile în care oficialii Ministerului de Finanțe au început șirul de întâlniri cu reprezentanții marilor agenții de rating, care urmează să anunțe în săptămânile următoare dacă vor retrograda notele României în categoria „gunoi” (junk).

La puncte pozitive se adaugă reducerea deficitului bugetar în primele cinci luni ale acestui an la 1,7% din PIB, consecință a existenței unui guvern interimar, dar și reducerea în aceeași perioadă de timp a contului curent al balanței de plăți la 11,425 miliarde euro, față de 12,075 miliarde euro în 2025. În schimb, datoria externă totală a României a crescut cu 2,451 miliarde euro, până la 230,914 miliarde euro, în perioada ianuarie-mai 2026.

Piața monetară a fost stabilă în ultima săptămână, consecință a excesului de lichiditate. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,93%,iar indicele la 12 luni la 5,98%.

Euro, care a crescut marți la peste 1,1460 dolari, se tranzacționa între 1,1412 și 1,1444 dolari, iar media monedei americane a coborât de la 4,604 lei la 4,5892 lei, față de 4,5880 lei la jumătatea săptămânii trecute.

Cursul francului elvețian a coborât de la 5,6669 la 5,6615 lei, comparativ cu 5,6801 lei, miercurea trecută. Media lirei sterline a scăzut de la maximul istoric de 6,1572 lei la 6,1458 lei, față de 6,1237 lei la jumătatea săptămânii trecute.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 595,1564 lei la 594,2945 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, după ce la jumătatea săptămânii trecute prețul a fost stabilit la 597,3024 lei.

Evoluția s-a datorat menținerii metalului galben în apropierea pragului de 4.000 dolari/uncie, consecință a majorării prețului la țiței care are efect inflaționist și pe termen lung generează cerere de bonuri de Tezaur americane care oferă randamente

Media monedelor din regiune s-a apreciat la 4,3275 zloți/euro, respectiv la 359,21 forinți/euro.

Monedele digitale au profitat de reducerea aversiunii față de risc și au cunoscut aprecieri. Bitcoin a urcat la 64.50 – 65.206 dolari, maxime ale ultimei luni, după ce testat la sfârșitul lui iunie scăderea sub pragul de 58.000 dolari. La rândul său, ethereum s-a apreciat la 1.863 – 1.894 dolari, față de circa 1.750 dolari la jumătatea săptămânii trecute.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button