Economie

Perspectivele leului s-au îmbunătățit

Evoluția pozitivă a economiei românești, care cunoaște după închiderea ei din martie și aprilie, o revenire în formă de „V”, a făcut ca indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România să crească în noiembrie la 44,5 puncte, mai sus cu 12,5 puncte comparativ cu octombrie, dar mai jos cu 12,4 puncte față de noiembrie 2019.

Sentimentul pozitiv s-a reflectat și în scăderea previziunilor în privința cursului euro/leu. Astfel, de la o valoare medie de 4,9398 lei perspectiva la șase luni a alunecat la 4,9253 lei/euro, iar cea la 12 luni a coborât de la 5,0102 la 4,9906 lei/euro.

După ce a scăzut marți la 4,8649 lei, minim al ultimelor aproape două luni, media euro a urcat la 4,8705 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,869 – 4,874 lei, minimul de 4,867 lei fiind înregistrat pe piețele asiatice.

Reamintim că luni a stabilit o cotație de 4,8603 lei.valoare care a mai fost atinsă în ultima parte a lunii septembrie.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,2154 și 1,2201, valori ușor mai mici comparativ cu cele de marți, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 3,9774 la 3,9971 lei.

Evoluția este una firească, investitorii căutând să se protejeze înainte de perioada mini-vacanței prilejuite de Sărbătorile finalului de an. Motiv de a nu se lăsa influențați de decizia președintelui Donald Trump, de marți seară, prin care a respins planul de stimulare a economiei SUA, în valoare de 900 miliarde de dolari, care fusese adoptat de Congres la începutul săptămânii.

Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,081 – 1,085 franci/euro ceea ce a asigurat o ușoară creștere a cursului de la 4,4919 la 4,4941 lei.

Redeschiderea granițelor tereste dintre Franța și Regatul Unit au asigurat o creștere a lirei sterline la 1,0979 – 1,1032 euro iar a cursului de la 4,3390 la 4,3664 lei.

Prețul gramului de aur a crescut miercuri de la 239,4326 la 239,8500 lei, în timp ce uncia de aur fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.863 – 1.872 dolari.

Reducerea cererii de lei din piața monetară, multe companii achitându-și taxele și impozitele la bugetul de stat, a provocat scăderea indicelului ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 2,10 la 2,09%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,04% iar cel la 12 luni la 2,14%.

Media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5069 la 4,5019 zloți/euro. În schimb, cea maghiară s-a depreciat de la 361,58 la 362,34 forinți/euro.

În ultimele zile, bitcoin s-a menținut sub pragul de 24.000 dolari, pe care l-a depășit sâmbăta și duminica trecute. Miercuri el fluctua pe platformele specializate în culoarul 23.100 – 23.900 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button