
Consiliul Județean Mureș urmează să voteze joi, 21 mai 2026, un proiect de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a mandatului consilierului județean Crinișor-Florin Florea, ales pe listele Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile locale din iunie 2024.
Potrivit raportului de specialitate întocmit de Direcția Juridică și Administrație Publică a Consiliului Județean Mureș, Florea Crinișor-Florin a absentat la patru ședințe de plen consecutive desfășurate pe parcursul a trei luni calendaristice: ședința ordinară din 19 martie, ședința extraordinară din 14 aprilie, ședința ordinară din 23 aprilie și ședința ordinară din 7 mai 2026. La niciuna dintre acestea nu a depus în prealabil justificări sau documente prin care să își motiveze absența.
Potrivit Codului administrativ, calitatea de consilier județean încetează de drept în cazul lipsei nemotivate de la mai mult de trei ședințe ordinare și/sau extraordinare consecutive, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice. Condițiile legale pentru încetarea de drept a mandatului s-au întrunit la data de 7 mai 2026.
Abia la 11 mai 2026, după ce mandatul său încetase deja de drept, consilierul a transmis autorității județene, prin e-mail, o cerere de motivare a absențelor, însoțită de un bilet de avion din 24 februarie 2026 și de o copie a unui contract de muncă încheiat cu un angajator din Elveția, invocând implicarea în activități profesionale în afara țării.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Consilier județean AUR își pierde mandatul după ce a chiulit 4 ședințe consecutiv, lucrând în Elveția
Credit autor: Maria Manu.
