Știri

Jurilovca, Tulcea, finalist în categoria Stațiuni Turistice în competiția Destinația Anului

Foarte rar are turistul ocazia să întâlnească, în același areal, abundența de obiective turistice prezente în noua stațiune Jurilovca: fauna specifică Rezervației Biosferei Delta Dunării, cetăți antice (Argamum, Ibida) sau medievale (Enisala), singura faleza stâncoasă de pe teritoriul României de la Capul Doloșman, insula Bisericuța, raiul păsărilor deltaice, sau Gura Portiței – loc feeric de agrement și plajă. Dar mai presus de cadrul natural este contactul cu oamenii calzi și primitori ai Jurilovcăi, cu modul în care își prezintă portul popular, gastronomia și obiceiurile păstrate din tată în fiu în comunitatea rușilor lipoveni din Jurilovca. Investițiile din ultima perioadă în infrastructura generală și turistică se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro, făcând astfel din Jurilovca una dintre cele mai dinamice localități din județul Tulcea.
Tradiție, Natură și Istorie la Porțile Deltei Dunării
Jurilovca este un sat pitoresc situat în inima Dobrogei, la marginea lacului Razim. Cu o istorie bogată și o cultură distinctă, Jurilovca este una dintre cele mai vechi așezări de pescari din România, întemeiată în secolul al XVIII-lea de lipovenii veniți din Rusia. Încă de la întemeiere, locuitorii săi și-au păstrat tradițiile și meșteșugurile aduse din patria lor de origine.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Jurilovca, Tulcea, finalist în categoria Stațiuni Turistice în competiția Destinația Anului

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button