Politică

Dan Barna: „Într-o Românie civilizată, chestiunea etnică trebuie depăşită”

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că România ar trebui să depăşească acest „clivaj etnic” în care fiecare votează cu etnia lui şi că într-o Românie civilizată, modernă şi educată chestiunea etnică nu ar mai trebui să fie de actualitate, conform Agerpres.

„Acesta este exemplul pe care USR îl dă, avem şi români, şi maghiari într-o perfectă şi normală colaborare. Cred că România ar trebui să depăşească acest clivaj etnic în care fiecare votează cu etnia lui. Pentru că, în realitate, România este un stat european, un stat deschis, este un stat în care cetăţenia e mai mult decât apartenenţa la o minoritate sau alta, este un element de a fi european într-o ţară europeană. Şi atunci eu am o aşteptare, USR dă acest exemplu, am avut la conducerea partidului şi avem în continuare vicepreşedinte de naţionalitate maghiară, lucrurile acestea nu există. Această temă trebuie depăşită, tinerele generaţii şi noile generaţii dau acest exemplu şi încurajez în continuare, fiind aici, în Târgu Mureş, şi pe maghiari, şi pe români să vină în USR, să vină în PLUS, pentru că de fapt trebuie să salvăm şi să reparăm România. Într-o Românie civilizată, într-o Românie modernă, educată, (…) chestiunea etnică trebuie depăşită şi eu consider că nu ar mai trebui să fie de actualitate”, a precizat Dan Barna.

 

The post Dan Barna: „Într-o Românie civilizată, chestiunea etnică trebuie depăşită” appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Dan Barna: „Într-o Românie civilizată, chestiunea etnică trebuie depăşită”

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button