Echipa PNLPoliticăSocialȘtiri

Ervin MOLNAR, deputat:”Războiul din Ucraina, o reîntoarcere nefirească în istorie”

Situaţia geopolitică din imediata apropiere a României continuă să se menţină pe un trend îngrijorător, acest război inutil continuând inexplicabil, după mai mult de o lună de la începutul invaziei armate a Rusiei în Ucraina. În acest context, stabilitatea politică internă a ţării noastre devine tot mai importantă, iar Guvernul Nicolae Ciucă a devenit, în ultima perioadă, garantul acesteia.

Schimbările de forţe din ultima perioadă petrecute în vecinătatea României par desprinse parcă dintr-un film istoric. Prin decizia de atacare a Ucrainei, care se adaugă alipirii Crimeei din urmă cu opt ani, precum și prin toate aceste răbufniri ocupaționale ale președintelui Putin și ale camarilei sale, total condamnabile având în vedere uciderea de oameni și copii nevinovați, Rusia s-a întors cu zeci sau sute de ani în urmă, dar, în acelaşi timp, s-a auto-izolat pe scena politicii internaţionale. Nimeni nu știe la ce să se mai aștepte de la liderul Federației Ruse, iar această incertitudine agită și mai mult spiritele, peste tot în lume.

Comunitatea internaţională, inclusiv România, a decretat unanim că demersul Rusiei este unul nelegitim, iar decizia nu va fi tolerată de nici un stat membru UE şi NATO, în frunte cu Statele Unite ale Americii. Aceasta a reacţionat cel mai dur, prin preşedintele Biden, care a spus răspicat că omologul său de la Kremlin este „criminal de război” și că nu mai are ce căuta la conducerea Rusiei.

România a condamnat, la rândul ei, cu fermitate, războiul declanșat de Rusia pentru ocuparea Ucrainei. Prin gestul său, care aminteşte de cele două războaie mondiale, liderul rus Vladimir Putin dă dovadă de un cinism fără margini, subminarea și atacarea unui stat suveran, precum și destabilizarea acestuia, plus crimele atroce la adresa populației civile și a copiilor, fiind, fără îndoială, acte samavolnice, total nepotrivite acestui secol.

Este evident că situaţia conflictuală din imediata apropiere a României va avea implicaţii dintre cele mai imprevizibile în viitor, iar politica externă şi cea legată de siguranţa naţională trebuie dinamizate și armonizate cum se cuvine.

În acest sens, înființarea unui grup permanent de luptă al NATO în țara noastră este dătător de speranțe și aduce românilor liniștea de care avem atâta nevoie în aceste timpuri complicate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button