Echipa PNLPoliticăSocial

Ervin MOLNAR, deputat PNL „Misiunea dascălilor este vitală în dinamizarea socială, economică şi intelectuală a județului Mureș”

Cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorilor, îmi exprim încrederea în viitorul sistemului de învăţământ autohton, în ciuda perioadei dificile pe care o traversează școala românească în această pandemie devastatoare.

Această sărbătoare a fost desemnată la 5 octombrie, pentru a marca semnarea în 1966 a Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor, care certifică importanţa unui sistem educaţional de calitate şi punctează responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume un cadru didactic.

Profit de această sărbătoare pentru a mulţumi profesorilor, învăţătorilor, educatorilor şi celorlalţi factori implicaţi în învăţământul mureșean, de la creşe şi grădiniţe, până la universităţi. Consider că rolul profesorilor şi a celorlalte categorii de personal din educaţie este vital pentru reconstrucţia socială, economică şi intelectuală a județului Mureș, mai ales în aceste timpuri delicate pentru noi toți.

Încurajez profesorii şi învăţătorii mureșeni să îşi continue la fel de profesionist misiunea de învăţare şi îndrumare a celor de pe băncile şcolilor şi facultăţilor, în ciuda tentaţiilor, uneori justificate, de a părăsi sistemul educațional. În mod cert, cadrele didactice sunt legate printr-o comunicare armonioasă cu elevii și studenţii, iar această relaţie valorează poate mai mult decât orice stimulent financiar.

Voi fi alături de dascălii și de elevii mureșeni și îi voi sprijini în toate demersurile ce vizează dezvoltarea tinerei generații!

La Mulți Ani, dragi dascăli!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button