Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri, despre sondajul PNL care dă formaţiunea pe locul doi, cu 20 de procente, că au toate atuurile să se stabilizeze ca singura forţă de dreapta credibilă, serioasă şi care îşi va menţine creşterea în 2024 şi că în opinia sa, cel mai îmbucurător semnal este intenţia pentru prezenţa foarte bună la vot la alegerile europarlamentare, peste 50%.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Ionuț Stroe despre ultimul sondaj: ”Confirmă că PNL este acolo unde era şi în 2023”
Credit autor: Realitatea De Mures.
