NUMIRE – Valentin Bretfelean a fost desemnat președinte al PMP Târgu Mureș

numire-–-valentin-bretfelean-a-fost-desemnat-presedinte-al-pmp-targu-mures

COOPTARE. Valentin Bretfelean a fost desemnat președinte interimar al PMP Târgu Mureș, anunțul fiind făcut public, în urmă cu puține momente, de Marius Pașcan, prim-vicepreședintele PMP și președinte al PMP Mureș.

 

“Am decis în structurile noastre statutare de conducere să îi oferim postul de președinte interimar al organizației municipale Târgu Mureș lui Valentin Bretfelean, fost prefect al județului Mureș și fost șef al Poliției Locale, un om activ și de bună calitate, cunoscător al problematicii municipiului reședință de județ. Am simțit nevoia să redinamizăm  organizația noastră din Târgu Mureș, cea mai importantă a județului. Prin venirea lui Valentin Bretfelean, colegul Sergiu Aștelean va trece pe funcția de vicepreședinte, iar economistul Liviu Chira a trecut pe poziția de secretar al organizației municipale, iar prim-vicepreședinte a rămas Constantin Amza”, a declarat Pașcan.

 

Bretfelean a menționat că organizația municipală se va implica activ în rezolvarea, prin oferirea de soluții, a celor mai stringente probleme cu care se confruntă în acest moment cetățenii orașului.

 

Vali STOICA


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: NUMIRE – Valentin Bretfelean a fost desemnat președinte al PMP Târgu Mureș

Credit autor: admin.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.